Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.59/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 9, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.19 | Adrian Alda - declaraţie politică intitulată "România a acordat, în ultimii doi ani, cele mai mari subvenţii fermierilor"; | ![]() |
||
|
"România a acordat, în ultimii doi ani, cele mai mari subvenţii fermierilor" Fermierii români sunt susţinuţi activ de către conducerea PSD a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Iar această preocupare a PSD se reflectă până şi în deciziile Uniunii Europene, pe care am reuşit, recent, să le schimbăm în favoarea tuturor agricultorilor comunitari! Nu o afirm doar eu, ci o confirmă atât realitatea din teren, cât şi datele statistice ale organismelor europene. Concret, România a ajuns în topul ţărilor UE care îşi susţin puternic investitorii în agricultură. Iar efectele sprijinului financiar nu au întârziat nici ele să apară. De aceea, putem vorbi de mai multă predictibilitate în acest domeniu ocupaţional de bază, de extinderea prosperităţii fermierilor, precum şi de cea a investiţiilor acestora. În puţine cuvinte, efectele benefice ale deciziilor noastre vin şi amortizează din disparităţile, încă existente, privind acordarea subvenţiilor între statele comunitare. Dar noi, parlamentarii şi candidaţii PSD pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, ne propunem să corijăm rapid şi aceste aspecte, în viitoarele noastre mandate. Nu sunt promisiuni fără fond, ci este însăşi strategia politică social democrată românească şi europeană, anunţată atât la Roma, cât şi la reuniunea din weekendul trecut, de la Bucureşti, a elitelor stângii europene. Aşadar, ca să ajungem să defilăm ca prim stat al Uniunii Europene, beneficiar al celor mai consistente subvenţii oferite agricultorilor, trebuie să giraţi prin voturile voastre social democraţia. Este singura doctrină autentică, 100% socială, umană şi, mai ales, democratică! Şi asta am demonstrat ori de câte ori ne-am aflat la guvernare sau când doar am gestionat portofoliul agriculturii şi dezvoltării rurale. Vă spun deschis că apreciez beneficiarii direcţi ai acestor tipuri multiple de scheme de susţinere financiară, faptul că România se află pe locul patru în clasamentul ţărilor UE care au acordat ajutor de stat fermierilor, după Polonia, Italia şi Franţa. În perioada martie 2022 - martie 2024, România a alocat 770 milioane de euro pentru agricultură. Sectorul care a beneficiat de cel mai mare ajutor a fost cel al producţiei de fructe şi legume, potrivit datelor făcute publice de către Euractiv, instituţie de presă independentă şi prestigioasă, axată pe politicile Uniunii Europene. Trebuie să apreciem cu toţii că şi pe fondul protestelor fermierilor, conducerea PSD a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a continuat să distribuie sume considerabile ca să ajute sectorul agricol. De aceşti bani au beneficiat, în principal, crescătorii de animale, apicultorii şi producătorii de fructe şi legume. Iar dincolo de retorica parţial reală privind faptul că unele măsuri comunitare sunt perfectibile ori că unele state membre primesc mai mulţi bani, deşi au o agricultură performantă, Comisia Europeană a aprobat României şase scheme diferite de ajutor, în valoare totală de 526 milioane de euro, în februarie şi martie 2024, ca urmare a tensiunilor sociale declanşate pe 10 ianuarie. Iar aceste fonduri au fost distribuite către producţia de fructe şi legume într-un procent de 36,17%, către procesatorii alimentari - 25,95%, în timp ce crescătorii de animale au luat 15,05% din totalul sumelor alocate, iar sectorul apicol - 1,56%. Restul banilor au fost alocaţi pentru multiple alte ramuri complementare, într-o proporţie de 21,27%. Aşadar, faptul că statele membre ale UE au cheltuit miliarde de euro ca să susţină sectorul agroalimentar în ultimii doi ani, la care s-a adăugat o relaxare temporară a condiţiilor de acordare a sprijinului destinat ca aceste afaceri din domeniu să facă faţă efectelor războiului din Ucraina, demonstrează clar că avem parte de măsuri bune, venite de la parteneri de nădejde, respectiv Uniunea Europeană, pe plan extern, şi pe plan intern, conducerea PSD a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Şi mai concret, eu vă prezint fapte verosimile, cu efecte resimţite de fiecare dintre dumneavoastră, dragi fermieri, şi care se vor repeta şi pe viitor tot în favoarea dumneavoastră, a tuturor investitorilor în agricultură, indiferent de anvergura dimensiunilor afacerilor derulate. Iar ca să beneficiaţi de noi avantaje, oportunităţi şi mai multă predictibilitate, este nevoie să faceţi diferenţa între vorbele goale ale populiştilor şi ale extremiştilor, care pur şi simplu doar dezbină, şi să votaţi în consecinţă în folosul dumneavoastră! Populiştii şi extremiştii nu au putut să depăşească, la nivel european sau autohton, niciodată nivelul vorbelor! Nu au întreprins nimic şi nu au demonstrat niciodată nimic! Şi asta chiar dacă nimeni nu i-a oprit! Şi-au dat singuri arama pe faţă! Iar din toate aceste raţionamente şi fapte demonstrate, pe care vi le-am menţionat în această declaraţie politică, vă rog să cumpăniţi şi mai bine înainte să acordaţi votul dumneavoastră la alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie. Prin aceste scrutine şi prin opţiunile de vot, dumneavoastră vă decideţi propriul viitor, dar şi pe cel al ponderii puterii decizionale a României în Uniunea Europeană. Mizez pe înţelepciunea dumneavoastră, dar şi pe toate performanţele gestionării agriculturii de către toţi miniştrii PSD, care v-au generat câştiguri ani la rând! |


