Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Are cuvântul domnul Adrian Moisoiu. Se pregăteşte domnul Ştefan Baban.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

"Din Basarabia vă scriu,/Dulci fraţi de dincolo de Prut,/Vă scriu cum pot şi prea târziu,/Mi-e dor de voi şi vă sărut."

Sunt versurile poetului român născut în Basarabia, cuvânt cu 4 a, Grigore Vieru!

Astăzi, 27 martie, este o zi sfântă, fiindcă astăzi, în urmă cu 83 de ani, după 106 ani de robie, de opresiune şi rusificare, Basarabia se întorcea la Patria-Mamă din proprie voinţă.

"În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia o sută de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu România". Este un fragment din istorica Declaraţie de Unire dată la 27 martie /9 aprilie 1918 de către Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti şi votată de 86 de deputaţi, 3 împotrivă, iar 36 s-au abţinut (adică deputaţii ucraineni, evrei, bulgari şi germani).

A fost un moment deosebit, fiindcă, dacă pe plan intern integrarea s-a produs fără probleme, pe plan extern rusofilii s-au opus vehement unirii. Au fost necesare eforturi deosebite până când în Nota Consiliului Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris din 1920 să se consemneze: "După ce s-au luat în consideraţie aspiraţiile de ansamblu ale populaţiei basarabene, caracterul moldovenesc al acelei provincii din punct de vedere geografic şi etonologic, precum şi argumentele economice şi istorice, principalele puteri aliate se pronunţă pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanţii Basarabiei."

Ca urmare, delegaţii Franţei, Imperiului Britanic, Italiei şi Japoniei, la 28 octombrie 1920 au semnat la Paris Tratatul de recunoaştere a Unirii Basarabiei cu România.

Similitudinea situaţiei cu cea a unei alte provincii româneşti – Transilvania – ne obligă să observăm că ruşii niciodată nu au semnat şi recunoscut acest Tratat, ca şi ungurii - Tratatul de la Trianon. Aspiraţiile lor revanşarde au fost încununate de succes, 22 de ani mai târziu, în 1940.

La 28 iunie 1940, Rusia ocupă Basarabia, pentru ca la 30 august 1940, Ungaria să ocupe Transilvania de Nord. Dacă, însă, după război, Transilvania de Nord a fost reîntregită în România, Basarabia nu a mai cunoscut această reparaţie de drept.

Numai cei care au cunoscut refugiul anilor 1940-1944, pot să-şi imagineze ce au pătimit şi mai pătimesc încă basarabenii. A fost lichidată intelectualitatea, au fost comise crime inimaginabile, li s-a răpit credinţa, li s-au tăiat turlele de la biserici, au fost făcute deportări, au fost colonizaţi ruşi şi ucraineni, s-au creat întreprinderi noi la care, începând cu directorul şi terminând cu portarul, erau angajaţi numai rusofoni, moldovenii găsind locuri de muncă tocmai la răsărit de Munţii Urali, au fost schimbate nume de sate româneşti, s-a introdus alfabetul chirilic, în limbă s-au strecurat cuvinte ruseşti pentru a susţine că limba moldovenească se deosebeşte de cea română, ruşilor li s-a explicat că Moldova a fost străvechi pământ rusesc şi câte şi mai câte ...

Cine de bine ilustrează toate acestea poetul Ion Valerian în versurile sale: "Acolo unde râsul luminase cerul/În suflet cald de multul seceriş,/Păgânii împlântară fierul/Şi grăul fu luat în chiot din hambar/De fiecare bob o lacrimă de gospodar./Iar pâinea noastră frământată-n trudă/O hăpăi duşmanu-n sânge udă./Şi crucea de pe turla aurită/Pe inima lui Dumnezeu fu prăvălită./Ardeau troiţele pe la vărsare/Şi-n noi murea un Crist pe cruce./În stepe, fraţii iar porniră şir/În vaier lung, pohodul na Sibir./Şi hohotul mongol pe câmp sălta/Aiasta n-o putem uita!"

Familia mea – şi ca şi dânsa aproape un milion de basarabeni - a cunoscut două refugii şi a lăsat acolo nu numai întreaga agoniseală, cât mai ales sufletul şi pământul strămoşesc! S-a refugiat în Ţară, dar într-o Românie ce cunoştea o transformare totală după cel de-al doilea război mondial. Doamne, ce greu a fost! A fi basarabean însemna a fi trădător al "comunismului biruitor", fugar din marea Uniune Sovietică. Majoritatea membrilor mai vârstnici din familiile noastre, bunicii şi părinţii noştri n-au mai putut să se întoarcă în Basarabia, în această lume!

Au trecut de atunci, din 1944, peste 56 de ani, dar în ochii basarabenilor şi astăzi mijesc lacrimi atunci când aud versurile lui Grigore Vieru: "Toată lumea are neam/Numai eu pe nimeni n-am/Dorule, ... dorule .../Am un neam, da-i peste Prut/M-a strigat ori mi-a părut/Dorule, ... dorule .../Doamne-ai întregit cuvântul/Ce-l doinesc,/Întregeşte şi pământul Românesc".

Sperăm, însă, că într-o zi, pe care o dorim cât mai apropiată, Europa să se convingă că adevăratul loc al Basarabiei este lângă România, Patria-Mamă, acolo unde a aşezat-o istoria, aşa cum o cere dreptatea şi adevărul. Bătălia pentru Basarabia este astăzi cea mai grea din întreaga istorie a Neamului! Vom avea noi, Parlamentul de astăzi, bucuria, cinstea şi onoarea să ratificăm Unirea?

Să ne ajute Dumnezeu!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.