Dan Brudaşcu
Dan Brudaşcu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of February 26, 2002

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.2 Damian Brudaşca - apel pentru recuperarea arhivelor Transilvaniei, un necesar act de justiţie istorică;

Domnul Corneliu Ciontu:

................................................

Domnul Damian Brudaşca. Se pregăteşte domnul Vlad Hogea. E bine dacă aveţi subiectele concentrate pentru că sunt 15 înscrişi şi la 9 fără 5 trebuie să terminăm.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Domnilor colegi,

Între paradoxurile ce definesc regimul Iliescu-Năstase se întâlneşte unul mai puţin sesizat de mass-media şi opinia publică: pe de o parte, un servilism descalificabil şi o generozitate suspectă faţă de pretenţiile de orice natură ale minorităţii maghiare, iar pe de alta, o crasă indiferenţă faţă de recuperarea de valori culturale, mobile şi imobile, acte şi documente ce aparţin de drept poporului român.

Nu este vorba doar despre celebrul caz al restituirii de către autorităţile de la Budapesta a patrimoniului Fundaţiei Gojdu, faţă de care nici actualul premier, nici eternul preşedinte Iliescu nu dau vreun semn că pretind un tratament similar cu cel de care se bucură asociaţiile, fundaţiile sau alte organizaţii ale minorităţii ungureşti din Ardeal.

Un alt caz, la fel de vechi şi mult mai grav prin implicaţiile lui, îl reprezintă arhivele Transilvaniei istorice, rămase la Budapesta şi încă nereturnate proprietarilor de drept. Încerc azi să reîmprospătez memoria reprezentanţilor puterii actuale, oferindu-le succint câteva date despre aceste arhive, pentru recuperarea cărora au luptat cu îndârjire, între alţii, marii istorici români Ştefan Meteş, Ştefan Pascu şi David Prodan.

În baza art.175-177 ale Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, României îi revenea dreptul de proprietate asupra tezaurului istoric al arhivelor principalelor instituţii politico-administrative şi juridice ale Transilvaniei. Aceste arhive cuprind documente din perioada anilor 1109-1872. Cum au ajuns ele în capitala Ungariei? în 1875, înfiinţându-se Arhivele Naţionale ungare cu sediul la Budapesta, au fost concentrate aici cele mai importante arhive din provincie, deci şi din Transilvania, care nu de mult, în 1867, fusese anexată forţat Ungariei.

Cu toate demersurile făcute de statul român în perioada interbelică, nici până astăzi acest tezaur românesc nu a ajuns în proprietatea României.

Care sunt marile fonduri şi colecţii de documente ale acestor importante arhive, bun istoric de drept al României?

1. Arhiva Guberniului transilvan. Guberniul transilvan a funcţionat în perioada 1690-1872. Arhiva acestei instituţii cuprinde documente foarte importante pentru istoria poporului român, pentru reconstituirea vieţii politico-administrative a Transilvaniei: respectiv, actele marilor domenii fiscale, agricole şi miniere, convenţii de stat, tratate de pace, procese-verbale originale ale dietelor ardelene, ordine ale Cancelariei aulice din Viena, arhiva Revoluţiei de la 1848-1849, arhiva publico-politică din 1701-1872, arhiva judecătorească şi altele.

2. Arhiva Conventului din Cluj-Mănăştur. Conventul Mânăstirii Fericitei Fecioare Maria din Cluj-Mănăştur a fost un loc de adeverire a documentelor, diplomelor Evului Mediu şi în întreaga perioadă medie a istoriei Transilvaniei. Arhiva sa cuprinde documente importante despre voievozii şi nobilii români din Districtul Călatei în Evul Mediu şi despre românii din zona Clujului şi mai ales a Apusenilor.

Fac parte din această arhivă: protocoalele Conventului în număr de 69, din 1416 până în secolul al XIX-lea, aşa-numitele cărţi regeşti din timpul reginei Isabela şi a fiului ei, Ioan Sigismund Bathori (documente din perioada 1549-1598 în care se află şi diplomele de înnobilare a unor români-cneji, voievozi, crainici), articole dietale, registre cu conscripţii ale proprietăţilor fiscale şi cele privind arendarea acestora, conscripţii ale capilor de familie (nobili şi iobagi) din districtul cetăţii de piatră şi din Comitatul Cluj (sec.XVI-XVIII), genealogii şi înnobilări, documente ale comitatelor transilvănene şi altele.

3. Arhiva Capitlului Alba-Iulia. Capitlul Episcopiei catolice din Alba-Iulia a fost, de asemenea, un loc de adeverire, ca şi instituţia similară din Cluj-Mănăştur. Arhiva sa cuprinde: 28 de volume de cărţi regeşti (cu înregistrarea diplomelor de înnobilare şi punere în stăpânire date de principii Transilvaniei, în perioada 1580-1689, 43 de volume de protocoale ale Arhivei Capitlului din perioada 1526-1836, preţioasa conscripţie urbarială a circa 916 localităţi transilvănene din anii 1818-1820, socoteli ale Oficiilor de sare, ale comitatelor şi scaunelor, corespondenţa Capitlului şi multe altele.

4. Arhiva Cancelariei aulice transilvane. instituţia şi-a avut sediul la Viena şi a funcţionat din 1694 până la 1867, cu o întrerupere de 12 ani după Revoluţia de la 1848. În perioada interbelică ea cuprindea: 2305 pachete de corespondenţă şi 190 de volume de registre şi indici, protocoalele de şedinţă ale Cancelariei şi ale Consiliului Cancelariei, diplome de înnobilare şi privilegii, patente imperiale, socoteli ale Transilvaniei, protocoalele de şedinţă ale Dietelor Transilvaniei, petiţii adresate Cancelariei, petiţii şi memorii către împărat, 17 volume de cărţi regeşti din perioada habsburgică, hotărâri ale tablei regeşti transilvănene, corespondenţa Cancelariei cu Guberniul Transilvan, 56 de volume de protocoale prezidiale de şedinţe ale Cancelariei, rapoarte ale Poliţiei austriece despre stările politice din Imperiu, inclusiv din Transilvania, acte ale Ministerelor de Interne, de Justiţie şi de Comerţ ale Austriei, referitoare la Transilvania, planurile primei căi ferate transilvănene (1864-1866), rapoarte ale Cancelariei către Împărat ect.

5. Arhiva fiscului din Transilvania.

6. Urbarii şi conscripţii: colecţii de peste 100 de fascicule de urbarii şi conscripţii din secolele XVI-XVIII cu date dosebit de importante din punct de vedere economic şi demografic privind sutele de sate româneşti aparţinând cetăţilor fiscale (Făgăraş, Deva, Hunedoara, Gilău, Chioar, Cehu Silvaniei, Şimleul Silvaniei, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Şiria etc). Trei secole de viaţă ale iobăgimii române se oglindesc în acest tezaur de documente.

colecţii de diverse documente: acte camerale, cuprinzând plăţile dijmelor în Bihor, Satu-Mare, Maramureş, în secolele XVI-XVIII: conscripţii privind plata dării de "porţi" sau sesii iobăgeşti în Comitatele Bihor, Crasna, Zarand, Solnocul de Mijloc, în secolele XVI-XVII; acte ale arhivei Capitlului din Oradea; arhiva Tablei regeşti a Transilvanie; colecţia de diplome (acte medievale de înnobilare, punere în stăpânire a unor moşii, ordine regeşti) din perioada 1109-1526 ect.

În tot acest tezaur documentar se află imense şi valoroase informaţii, încă neexplorate, referitoare la trecutul românilor transilvăneni.

Actualilor guvernanţi, ca să poată dovedi că reprezintă şi apără cu adevărat interesele naţionale ale poporului român, le cer, de la tribuna Parlamentului României, să asigure recuperarea integrală şi neîntârziată a arhivelor Transilvaniei, săvârşind astfel un act de justiţie istorică pe care românii îl aşteaptă de peste 80 de ani.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.