Parliamentary debates

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Iulian Mincu, va urma domnul Petre Posea.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea politică de astăzi este o scrisoare deschisă adresată Excelenţei Sale Ion Iliescu, Preşedintele României.

Excelenţă, de aproximativ 2 ani se încearcă pe diferite căi, proiect de ordonanţă de urgenţă în anul 2002, proiect de lege în 2004, să se acrediteze ideea falsă şi profund dăunătoare practicii medicale româneşti că pentru transpunerea în practică a prevederilor directivelor europene care reglementează formarea iniţială în profesia de asistent medical, responsabil de îngrijiri medicale şi respectiv de moaşă, este imperativ necesar ca pregătirea acestora să se facă exclusiv în instituţii de învăţământ superior cu o durată a studiilor de 3 sau 4 ani. Acum, când legea privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului asistenţilor medicali şi moaşelor din România a fost votată de Senat, de Camera Deputaţilor şi se află în promulgare, domnul ministru Alexandru Farcaş consideră că introducerea pregătirii postliceale pentru aceste două profesii, prin modificarea Secţiunii a 2-a din Capitolul I, formarea în profesia de asistent medical şi în profesia de moaşă încalcă angajamentele asumate de ţara noastră în cadrul procesului de negociere.

În consecinţă, este necesar, consideră domnia sa, să se revină la condiţiile de formare stabilite prin proiectul de lege în forma adoptată de guvern, adică pregătirea asistenţilor medicali şi a moaşelor să se facă exclusiv în instituţii de învăţământ superior, solicitând în acest sens retrimiterea legii la Parlament. Excelent. Din analiza atentă a directivelor europene în domeniul respectiv, Directivele consiliului nr.77/452 ale Comunităţii Europene, nr.77/453 ale aceleiaşi comunităţi, nr.77/453 iarăşi, nr. 80/154, nr. 80/155, nr. 2001, precum şi Acordul European de la Strasbourg, Legea nr.529 din 2002 promulgată de dumneavoastră, rezultă că în nici unul din aceste documente oficiale ale Uniunii Europene nu se stipulează expres că pregătirea asistenţilor medicali şi moaşelor să se facă exclusiv în instituţiile de învăţământ universitar, aşa cum se dezinformează prin expunerea de motive a prezentului proiect de lege şi, respectiv, la scrisoarea domnului ministru Alexandru Farcaş, adresată Cancelariei prezidenţiale.

Încercând ca profesionist în domeniu să clarific această discrepanţă majoră între ceea ce cuprind directivele Uniunii Europene menţionate, respectiv Acordul de la Strasbourg, minim 10 clase pentru acces şi 4600 de ore de pregătire din care circa o treime pregătire teoretică şi 2/3 pregătire practică, şi ceea ce se intenţiona într-o propunere de ordonanţă de urgenţă în anul 2002 şi se prevede în actuala propunere legislativă din anul 2004, am adresat o interpelare miniştrilor care coordonau la acea vreme activitatea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Integrării Europene.

Răspunsurile primite de la cele 3 ministere, deşi evită cu insistenţă să se facă referiri concrete la întrebările noastre, mi-au permis să formulez următoarele concluzii: a) pentru asistent medical generalist, directivele privind facilitarea liberei circulaţii asistenţilor medicali şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor calificări oficiale sunt reglementate numai de Directivele Comisiei Europene nr. 77/ 2001/19 ale Comitetului european din 14 mai 2001; b) pentru moaşe, reglementările oficiale sunt numai directivele consiliului nr.8081, 2001/19 ale Comitetului european; c) toate răspunsurile ignoră să facă vorbire despre prevederile Acordului european de la Strasbourg,devenit lege internă, prin ratificarea acesteia de către Parlamentul României, Legea nr.529 din 2002 şi promulgată de dumneavoastră; d) directivele consiliului şi Acordul de la Strasbourg, Legea nr.529 din 2002 - Capitolul II, prevăd o singură rută profesională pentru care condiţia de acces este reprezentată de absolvirea a minimum 10 clase şi parcurgerea a 4600 de ore, între care circa o treime pregătire teoretică şi circa 2/3 pregătire practică.

În consecinţă, constat indubitabil că decizia de instruire şi formare a asistenţilor medicali, cum rezultă cu claritate din răspunsurile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi Ministerului Integrării, exclusiv prin învăţământ universitar este impusă de necesitatea armonizării sau compatibilizării cu Directivele Uniunii Europene, cum se invocă, intenţionat eronat şi cu scop clar de dezinformare a Guvernului şi Preşedinţiei în expunerea de motive a legii, reprezintă, de fapt, o dorinţă expresă, partizană şi relativ singulară în Europa a unor reprezentanţi ai acestor ministere. Acest fapt este demonstrat şi de existenţa în ţările europene a multor şcoli postliceale pentru pregătirea asistenţilor medicali.

În aceste condiţii, în calitatea mea de profesor universitar, doctor în medicină, membru al Academiei de Ştiinţe medicale şi de iniţiator al reformei în sănătate, ca deţinător al portofoliului de ministru al sănătăţii în 1992-1996, apreciez că prevederile actualului proiect de lege care impune formarea exclusivă a asistenţilor medicali din învăţământ superior constituie o exagerare cu consecinţe foarte grave în viitor privind calitatea îngrijirii bolnavilor din România.

Afirmam aceasta, deoarece: 1. Numărul de medici şi asistente medicale în România este deja sub cel înregistrat în multe ţări europene şi chiar în fostele ţări ale Uniunii Sovietice (Anexa nr.1) 2. Învăţământul superior medical nu are capacitatea în prezent de a pregăti numărul de asistenţi medicali necesar în condiţiile în care ne aflăm în situaţia de a avea 3,9 asistenţi la mia de locuitori, inferior multor ţări europene. 3. Medicalizarea profesiei de asistent medical, respectiv de moaşă, prin pregătirea exclusivă în învăţământul superior va îngreuna accesul obligatoriu cu bacalaureat, în proiectul de lege, faţă de opţional în Uniunea Europeană, spre aceste profesii al tinerilor cu vocaţie şi, în special, al celor din mediul rural unde, şi aşa, deficitul de asistenţi şi moaşe este foarte mare. 4. Îngrijirea bolnavului şi aplicarea tratamentelor medicale în viitor, numai de către absolvenţi de învăţământ superior, în tandemul asistent-medic va genera în acest nou parteneriat probleme de conlucrare-colaborare-subordonare cu implicaţii greu de evaluat în prezent. 5. Cheltuielile statului pentru formarea iniţială cresc prin renunţarea la învăţământul medical postliceal, în prezent cu taxă, atât în învăţământul public, cât şi din cel privat prin prevederea de a fi instruit exclusiv în instituţii de învăţământ superior, gratuit, în condiţiile legii. 6. Cheltuielile pentru îngrijirea bolnavilor vor cunoaşte o creştere substanţială având în vedere salariile mărite pentru asistenţii medicali care vor avea nu studii postliceale, ci superioare. 7. Discriminarea negativă a tinerilor români în propria lor ţară, prin impunerea generală de a urma 15-16 ani de pregătire pentru a ajunge asistent medical, absolvent la 21-22 de ani, faţă de 13 ani de pregătire a unui tânăr din Uniunea Europeană, absolvent la 19 ani, care poate, conform Directivelor Consiliului şi Legii nr.529 din 2002, profesa în România. 8. Inducerea de confuzii şi chiar stări de conflict între prevederile unui acord internaţional, Acordul de la Strasbourg, şi Legea nr.529/2002, în concordanţă cu învăţământul românesc. Anexăm Memorandumul pentru ratificare în Anexa nr.2 şi noua propunere legislativă a Guvernului care instituie o singură rută profesională faţă de cele două existente, aşa cum reiese din Legea nr.496/2002 - postliceal-universitar.

Faţă de cele precizate, vă adresez rugămintea, Excelenţă, ca pe baza înaltelor dumneavoastră atribuţii să reflectaţi asupra gravelor consecinţe ale unei astfel de decizii politice şi, pe cale de consecinţă, să susţineţi prin promulgarea legii menţinerea a două rute profesionale pentru pregătirea asistenţilor medicali, respectiv a moaşelor, armonizate cu directivele şi practica europeană, în concordanţă cu Legea nr.529/2002 şi cu realităţile concrete din România şi, în special, cu cele din mediul rural: a) învăţământ superior de scurtă şi lungă durată. b) învăţământ postliceal - învăţământ superior nonuniversitar cu o durată de 3 ani rămânând ca practica să consfinţească viabilitatea, eficienţa socială şi economică a uneia dintre acestea.

Cu alese sentimente, profesorul Iulian Mincu, şi, respectiv, denumirile respective - fost ministru al sănătăţii în perioada 1992-1996.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Poate data viitoare scrieţi una mai scurtă.