Mircea Ciopraga
Mircea Ciopraga

Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.132/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2006

  1. Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor:
  1.2 Mircea Ciopraga - declaraţie politică privind "Corelarea legislaţiei privind achiziţiile publice";

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

A doua rugăminte, din partea domnului deputat Mircea Ciopraga, Grupul parlamentar al PNL, care trebuie să ajungă la aeroport de urgenţă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Ciopraga:

Vă mulţumesc frumos, doamna preşedinte.

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Corelarea legislaţiei privind achiziţiile publice."

Dragi colegi,

Săptămâna trecută a fost amendat în Comisia pentru industrie şi servicii a Camerei Deputaţilor proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică este o iniţiativă a Ministerului Finanţelor Publice. Ordonanţa a intrat în vigoare la 30 iunie 2006, simultan cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţii publice, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Deşi cele două acte normative se referă la contractele de achiziţie publică, prevederile nu sunt corelate. Spre exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 instituie în cadrul structurilor specializate din Ministerul Finanţelor Publice funcţiile de observatori care să participe în procesul de atribuire a contractelor. Problema declanşată de instituirea acestei funcţii este faptul că potrivit variantei iniţiale a ordonanţei, aceşti observatori puteau suspenda procesul de achiziţie publică în cazul apariţiei unei contestaţii, măsură care poate fi aplicată însă şi de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. CNSC este însă un organism specializat în domeniul achiziţiilor publice, care funcţionează independent şi nesubordonat pe lângă Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost instituit prin actul normativ cel mai recent şi mai complex în domeniul achiziţiilor publice, care transpune prevederile legislative cerute de Uniunea Europeană. Este vorba de Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006 aprobată prin Legea nr.337 din 17 iulie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi de servicii.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, despre a cărei înfiinţare am vorbit în declaraţia politică de săptămâna trecută, este o instituţie complexă, cu o funcţionare similară unei instanţe judecătoreşti, însărcinat să soluţioneze contestaţiile formulate de către orice persoană fizică sau juridică.

Deşi instituie funcţia de observator dă supervizeze procesul de atribuire a unui contract de achiziţie publică, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 nu are prevăzute nici un fel de relaţii funcţionale cu Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi nici cu organismul dedicat achiziţiilor publice - Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice. mai mult decât atât, reglementări din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 generează suprapuneri cu atribuţiile acestei autorităţi care, dacă ar fi fost păstrate în varianta iniţială, ar fi îngreunat activitatea.

Săptămâna trecută însă, în Comisia pentru industrie şi servicii Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 a fost amendată cu o serie de modificări menite a corela cele două acte normative şi a eficientiza procedurile ce ţin de domeniul achiziţiilor publice.

Astfel, a fost clarificat rolul Ministerului Finanţelor Publice în procesul achiziţiilor publice, a fost instituit un procedeu transparent de analiză a riscurilor pentru cazurile deosebite de atribuire a contractelor de care să se ocupe ministerul finanţelor publice şi care să fluidizeze procedurile de aplicare. Totodată, au fost evitate suprapunerile cu ANRMAP.

În plus, a fost eliminată prevederea de majorare cu 75% a salariilor observatorilor desemnaţi de Ministerul Finanţelor Publice, măsura fiind considerată discriminatorie faţă de celelalte instituţii similare implicate în activitatea de achiziţii publice, care nu beneficiază de astfel de sporuri.

Apreciez că cea mai importantă modificare adusă prin aceste amendamente Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 a fost instituirea unei relaţii funcţionale între Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, astfel încât cadrul legislativ şi cele de instituţii să sprijine mediul de afaceri şi să susţină Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să-şi îndeplinească activitatea în cele mai bune condiţii.

Solicit pe această cale colegilor din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi plenului Camerei Deputaţilor să acorde un aviz favorabil proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2006 cu amendamentele formulate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.