|
Domnul Dumitru Bentu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Expertul". Nu cred că mai surprinde pe cineva ceea ce se întâmplă în justiţia română. Sistemul este cangrenat, şi ultimul scandal - "licitaţie pentru funcţie" - demonstrează din plin această constatare. Fără a da nume, aflăm că mai multe persoane sunt urmărite penal pentru diferite infracţiuni: cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii etc. Unde lucrau împricinaţii? În instanţe de rang înalt din Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Urziceni şi din Capitala halucinantei noastre patrii. Licitaţia pentru o anumită funcţie a început de la 50.000 euro, dar s-a oprit, după procedeul olandez, la 15.000 euro. Au ajuns acolo unde trebuie, conform patentului Remeş-Ciorbă-Mureşan, alimente şi băutură. Efectul avertismentului - de acum obsedant - "excesul de alcool, de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii" este practic nul. Prima întrebare pe care ţi-o adresezi cu obstinaţie este şi simplă şi legitimă: de ce au procedat astfel? Răspunsul - în aceeaşi notă: pentru că autorii sunt produsul "reformei" în justiţie, concepută şi aplicată de o doamnă care acum fie că admiră lebedele de pe Lacul Ohrid, fie străbate munţii de lângă Tetovo. Când voci autorizate din Partidul Social Democrat atrăgeau atenţia asupra intervenţiei încăpăţânării şi amatorismului în sistemul juridic, doamna reformistă se tânguia, pe toate ecranele, de nesusţinere, de neînţelegere, de obstrucţii, de răutate, de politicianism şi de multe altele. Acum, în calitate de "expert", îi fericeşte pe bieţii ex-iugoslavi cu "vastele" sale cunoştinţe în lupta împotriva corupţiei, pe care şi-a promovat-o mai mult în spaţiul valono-flamand, acolo unde scutierul Frattini se extazia la fiecare prezenţă a distinsei "luptătoare". Nu-i mai puţin adevărat că şi tânărul ministru, descins în cetatea lui Bucur de pe culmile Breazu-Ciric, se afundă tot mai mult în hăţişurile unui socio-sistem pe care l-a cunoscut preponderent bibliografic. Între timp, hăţişurile l-au înghiţit cu totul! În acest context, sumar abordat, nu ne mai mirăm de încrederea foarte redusă a populaţiei în justiţie, cea legată strâns la ochi şi cu balanţa dreaptă doar în statuile-simbol, şi poate nici acolo. Vă mulţumesc.
|