Parliamentary debates

Domnul Ioan Oltean:

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valeriu Tabără din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Emilian Frâncu.

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Este România în pericol de foamete?" Declaraţia nu o leg însă de ceea ce premierul spunea ieri, în acel apel către agricultori de a-i da soluţii pentru ceea ce va însemna producţia României. N-am înţeles cui se adresa primul ministru ieri, cum nu ştiu nici de ce nu a înţeles primul ministru la întâlnirea de la Fundulea din anul 2007, când s-a dorit să se înţeleagă ce înseamnă seceta pentru România. De fapt, problema şi fenomenul acesta al agriculturii româneşti nu este un fenomen oarecare, şi nu este uşor de înţeles de către unii politicieni cum, de fapt, nici politica externă a României se pare că nu întotdeauna este bine înţeleasă.

Este cu adevărat o întrebare pe care a trebuit să ne-o punem. Asta pentru că foametea nu este dată neapărat pentru lipsa de produse agroalimentare, care să acopere cererea, ci şi de preţurile ridicate ale acestor produse care fac ca o mare parte din cetăţenii ţării să nu-şi poată procura hrana zilnică necesară.

De ce în România este pericol de foamete? Pentru că România nu-şi produce necesarul de hrană din agricultura proprie; se importă de mai mulţi ani, aproape 70% din produsele agroalimentare pe care le consumăm şi, astfel, România este strâns legată de fenomenele care se întâmplă pe piaţa agroalimentară din Europa şi din lume; randamente mici la unitatea de suprafaţă ceea ce măreşte costurile de producţie; o bază materială a fermelor precare care duce la realizarea unor produse mai scumpe; o piaţă agroalimentară românească atipică, şi anume materii prime ieftine la producători şi producţii semifinite şi finite alimentare scumpe la consumatori; existenţa unui sistem speculativ în domeniul producţiei agroalimentare româneşti care determină producţia alimentară a României, indiferent de unde ar proveni produsele agroalimentare, comercializate pe piaţa românească şi indiferent care este preţul de realizare al lor, ele rămân scumpe pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării; lipsa unei strategii clare privind dezvoltarea producţiei agricole a României; planul naţional de dezvoltare rurală nu este suficient pentru a asigura o producţie agroalimentară suficientă şi accesibilă ca preţ; România trebuie să realizeze o producţie la nivelul potenţialului său, mai ales în contextul crizei mondiale de alimente.

Se ştie că, făcând anumite eforturi, România poate produce hrană pentru circa 80 de milioane de locuitori, iar cu anumite suplimentări şi investiţii, România ar putea asigura producţia agroalimentară suficientă pentru a hrăni peste 100 de milioane de indivizi. Există un nivel de concept politic, venit din zona unor decizii politice de amatori neprofesionişti şi fără o viziune în ansamblu pe agricultura românească, conform căruia România trebuie să realizeze doar atât cât este necesar pentru consum intern.

Consecinţa: importuri care au crescut an de an, ajungându-se în anul 2007 la o valoare de peste 2 miliarde de euro, asta în contextul în care în agricultura României se poate realiza cea mai mare parte din produsele pe care noi le consumăm, circa 80% dintre ele, doar 20% fiind necesare a fi importate datorită cerinţelor pentru anumite condiţii climatice.

România are potenţial agroalimentar suficient pentru a se transforma din mare importator într-un mare exportator de materii prime agricole şi produse agroalimentare semi şi finite, cu un grad mare de accesibilitate pe piaţa europeană şi mondială.

Cine ne opreşte acum să investim în orezării, în contextul în care preţul orezului pe piaţa mondială s-a dublat şi continuă să crească? Chiar se înregistrează raţionalizări în mari ţări producătoare, inclusiv Statele Unite şi Israel. România avea înainte de 1990 amenajări de orezării pe o suprafaţă de peste 60 de mii de hectare. De asemenea, este un tip de politică pentru susţinerea ei, la această dată din Uniunea Europeană, care ar putea să facă din România un mare exportator de orez. La aceasta se adaugă şi faptul că România a avut soiuri de orez, curios, care au produs între 6 şi până la 10 tone/hectar.

Trebuie spus clar: criza de alimente din România nu se datorează producătorilor agricoli şi nici problemelor legate de criza mondială de alimente. Ea se datorează în principal decidenţilor politici români şi aceştia sunt cei care trebuie să dea răspunsul la întrebarea pe care am spus-o: Este România în pericol de foamete? Părerea mea este că nu. Decidenţii politici sunt cei care sunt responsabili de o astfel de situaţie.

Nici în România şi nici la nivel european, creşterea preţurilor la produsele agroalimentare nu se datorează utilizării unei părţi din producţia de biomasă pentru producţia de energie. Este falsă o astfel de afirmaţie şi nu are nimic cu realitatea atâta timp cât la nivelul Uniunii Europene circa 30% din suprafaţa arabilă nu produce nimic şi care este subvenţionată pentru a nu se cultiva. În România, suprafaţa arabilă de pe care nu se produce nimic variază, de la an la an, între 3 şi 5 milioane de hectare. Apreciez că la nivel mondial, suprafeţele agricole ar putea fi mărite, prin anumite măsuri, cu 25-40 % faţă de cele actuale (continentul Australian, America de Sud, SUA, Canada - ambele ţări au sisteme agricole semi-intensive). În România, potenţialul agricol este realizat la nivelul de 30% şi atunci de ce învinovăţim producătorii de bioenergie?

De ce ne ferim să aplicăm în agricultură biotehnologiile care dau: randamente de producţie mai mari la unitatea de suprafaţă; producţii de calitate; produse nepoluate de pesticide; elemente naturale de protecţie a mediului; reduc costurile; menţin şi îmbunătăţesc potenţialul de fertilitate a solului; protejează calitatea apelor curgătoare şi a celor freatice.

De ce nu ne schimbăm decizia politică prin care să facem din România nu o ţară importatoare de produse agro-alimentare ci una exportatoare? A rămâne o ţară importatoare de grâu pentru pâine, de carne de porc şi de pasăre, de ulei etc. este cea mai mare ruşine pentru clasa politică românească.

Dacă în România va fi criză alimentară şi foamete, aceasta se va datora numai marilor greşeli făcute de către decidenţii politici, cu precădere de actuala guvernare în frunte cu premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.