|
Domnul Dumitru Bentu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Dreapta". Am analizat, relativ succint, în ultima declaraţie politică, discursul premierului Tăriceanu la "Polivalentă", discurs evident aservit ideologiei de dreapta. Ca social-democrat, aş putea fi acuzat de parti pris şi, drept consecinţă, nivelul meu de obiectivitate s-ar plasa la limita inferioară a acesteia. A fost dat publicităţii, însă, un raport al Băncii Mondiale, care surprinde nemilos realitatea românească sub guvernarea liberală. Conform datelor din respectivul document, 3.000.000 de români au ca reper al existenţei lor sărăcia lucie. Adăugaţi la aceştia pe românii care se târâie pur şi simplu între două întreţineri şi ajungem la concluzia că jumătate din populaţia României doar subzistă. Toate acestea se întâmplă într-o ţară în care economia "duduie", dar adânceşte prăpastia dintre cei bogaţi "prin ei înşişi" şi cei care sunt "beneficiarii" modalităţii de distribuire a veniturilor, într-o ţară aflată în veşnică tranziţie. Vom vedea şi în campania electorală, cum actualii deţinători ai Puterii vor arunca sume imense în stânga, pentru a-şi conserva privilegiile de dreapta, susţinute din bani drenaţi din licitaţii trucate, investiţii cu adresantul cunoscut, achiziţii cu comision anunţat, aranjamente în şi de grup. Polarizarea excesivă a societăţii are ca elemente de referinţă, pentru cei avuţi, şampania de 10.000 euro, automobilele Maybach şi Porche, vacanţele exotice, prânzurile ultrarafinate şi, de ce nu, cortegiile funerare fastuoase. La polul opus, românii năpăstuiţi, dintre care cei mai săraci sunt pensionarii, pentru care fructele, laptele şi mai ales carnea sunt rarităţi şi delicatese pe mesele lor. Rata sărăciei absolute este de 35% din populaţie în Moldova, faţă de 10% în Capitală; 32% dintre bătrânii noştri, şi deloc ai lor, au restanţe la întreţinere; 17% nu şi-au putut achita (în 2007) curentul electric, iar 7% nu şi-au achitat facturile pentru serviciile de radio-TV, de fapt, abonamentele. Măcar ei nu i-au putut auzi sau vedea pe atotputernicii guvernanţi, care s-au spetit pentru binele tuturor şi, mai ales, cât de nepricepuţi sunt cei mulţi dacă n-au reuşit decât să trăiască la marginea vieţii. Stimaţi colegi, Dihotomia dreapta/stânga politică îşi are sorgintea într-un cadru strict topografic. În spaţiul Statelor Generale franceze (la 1789) oamenii din popor stăteau în stânga regelui, iar nobilii, bogaţii vremii, în dreapta suveranului. Respectiva dihotomie spaţială s-a prelungit şi şi-a amplificat sensurile până în zilele noastre, când neoliberalismul şi social-democraţia sunt percepute în termenii distincţiei dintre dreapta şi stânga. Iată de ce P.S.D., partid autentic de stânga, trebuie să fie speranţa şi soluţia pentru oamenii simpli şi cinstiţi ai acestei ţări, lăsând liberalismul să se odihnească pentru mulţi ani de acum înainte, la umbra marilor "realizări" făcute doar pentru ei înşişi. Mulţumesc.
|