|
Domnul Nicolae Bud: Doamna preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Prin euro, spre Europa" În ultimele două decenii, după evenimentele din decembrie 1989, România a trecut prin numeroase puncte de vamă, cerându-i-se îndeplinirea condiţiilor pentru a accede pe diferite paliere ale dezvoltării şi democraţiei. Aceste teste, de regulă, politice, au rămas în urmă, aparţin trecutului. Dar nu avem cum uita cât de greu a fost să ajungem la înţelegere cu examinatorii noştri, destul de mulţi la număr, deoarece şi noi aveam de trecut atâtea hopuri pentru a ne putea considera în rândul lumii. Am fost ţinuţi la uşă înainte de a ni se reda clauza de către Congresul american, deşi propunerea preşedintelui Statelor Unite exista deja. Am prins trenul spre Consiliul Europei după îndelungi şi repetate monitorizări, încheiate într-o primă fază cu rapoarte neconvenabile nouă. Cei şapte ani de negociere a capitolului de integrare europeană au trecut însoţiţi de nesfârşite precondiţii, biruite în cele din urmă. Intrarea noastră în NATO a avut loc, după cum ne amintim, la altă dată şi în alt loc decât ne propusesem şi ni se promisese. Avem fiecare explicaţiile noastre la trăirile de până acum, născute din studierea faptelor consumate, peste care se suprapun percepţiile de moment. Depinde, de bună seamă, şi din ce poziţie priveam în epocă întâmplările ce se petreceau, la care eram martori nemijlociţi. Nu cred că am putea contesta un adevăr: urcuşul nostru anevoios spre înalta societate a democraţiei europene şi euro-atlantice s-a datorat în mod covârşitor poziţiei din care am plecat noi, în raport cu alţii din jurul nostru plecaţi în aceeaşi direcţie. A intervenit dezavantajos lipsa de pricepere în a identifica şi folosi mecanismele eficiente în provocarea şi gestionarea schimbărilor necesare. Ne-a lipsit o viteză de reacţie pe măsură. Au intervenit, cu vizibile efecte neconvenabile, intervenţiile din opoziţie - fiecare cu perioada şi efecte proprii - dispusă a temporiza reacţii şi decizii dinspre alţii către noi. Un blestem de care nu scăpăm pe de-a-ntregul nici astăzi. Evoc aceste lucruri acum, când România se află în faţa unor provocări noi, unele derivând din nevoia perfecţionării unor demersuri deja în desfăşurare, altele fiind impuse de viitoarele ţinte ale progresului nostru economic şi social, de intrare în sincronism cu evoluţiile şi pretenţiile de ultimă ora ale realităţilor internaţionale. Unul din aceste obiective cu un grad recunoscut de urgenţă şi importanţă rămâne, dincolo din orice îndoială, intrarea României în Zona euro. A trecut mai bine de un deceniu de când europenii erau invitaţi să cerceteze cu privire la cum vor arăta bancnotele viitorului. Dincolo de crearea unui nou sistem financiar-bancar în interiorul Comunităţii Europene, moneda cea nouă, euro, anunţa, incredibil pentru mulţi, decesul vechilor paşapoarte financiare ce păreau făcute să dăinuiască cât lumea: francul francez, marca germană. De opt ani, euro constituie o realitate în mai multe ţări şi bate insistent, sâcâitor şi la alte porţi. Auzim din diferite capitale europene anunţuri privind data la care moneda naţională se arată decisă să se retragă în muzeul numismatic pentru a lăsa loc de circulaţie monedei unice. La această dată se pregătesc să adopte noua monedă mai multe ţări - Cehia, Polonia şi Ungaria, statele baltice, Bulgaria. Două membre ale UE cu state mai vechi - Marea Britanie şi Danemarca - au derogare de la obligaţia intrării în Zona euro, iar o a treia, Suedia, îndeplineşte condiţiile necesare, dar nu se arată interesată în acest demers. Dar, cum se spune, fiecare cu grijile lui. Noi o avem pe a noastră. Aderarea ţării noastre la Eurosistem nu mai este o chestiune de opţiune, ci una de grafic, de calendar. Voci competente prognozează ca posibilă prezenţa României, stat membru UE, în Zona euro începând cu mijlocul deceniului următor. Mai exact, se apreciază că juridic poate funcţiona din 2014-2015. Este mult? Este puţin? Cu siguranţă, la câte sunt de făcut, nu puteam privi cu lejeritate la anii ce-i avem la îndemână. Pentru că, orice s-ar spune, cel mai rău demers la care am fi tentaţi să recurgem priveşte forţarea lucrurilor, grăbirea termenelor şi trecerea pe nemestecate la adoptarea monedei unice. Recursul neinspirat la slogane fumate de tipul "cincinalul în patru ani şi jumătate" s-ar dovedi falimentar. Graba poate strica treaba. Uniunea Europeană lasă fiecărei ţări posibilitatea de a intra în Zona euro atunci când va fi pregătită. Mai exact atunci când va îndeplini în totalitate criteriile cerute. Aici avem de înţeles importanţa deosebită pe care o are fiecare din cele cinci criterii ce vor sta la baza certificării de către Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană a cedării trecerii de către venerabilul nostru leu, lăsând locul definitiv monedei europene euro. Este vorba de performanţe economico-financiare, raportate la cote existente în state deja cu tradiţie în UE şi care dau tonul în definirea bunăstării şi prosperităţii. În primul rând, rata medie a inflaţiei obligatoriu să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor din primele trei state membre cu cea mai scăzută inflaţie. În al doilea rând este vorba de rata dobânzii nominale pe termen lung care nu poate fi cu mai mult de două puncte procentuale peste media primelor trei state UE apreciate prin prisma stabilităţii preţurilor. Este măsurată şi stabilitatea cursului de schimb, care trebuie să se menţină în intervalul dintre marjele de fluctuaţie din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puţin doi ani, fără tensiuni severe. Intervine ca factor de control deficitul bugetar, care nu poate fi peste 3% din p.i.b. În sfârşit, fiecare ţară dă socoteală de nivelul datoriei publice, ce nu poate depăşi 60% din p.i.b. Enumăr cu voce tare aceste praguri ce ne opresc să intrăm în Zona euro înainte ca noi să avem puterea de a le domina. Procesele ce trebuie iniţiate, controlate şi gestionate se localizează în sfera economico-financiară, dar vectorul politic, executiv, legislativ este chemat ca de fiecare dată să se acrediteze ca factor de iniţiere şi construcţie demn de dimensiunea obiectivului de atins, întocmai şi la timp: intrarea României în Zona euro. Vocea mea se alătură celor ce nu încurajează forţarea cheilor de acces, dar nici nu înţeleg să lase ca treburile să meargă de la sine, că, indiferent când, tot o să ajungem noi cândva şi acolo, adică să ne primim veniturile şi să ne acoperim cheltuielile în euro. Traversăm o perioada grea. Nu avusesem în vedere criza şi efectele ei atunci când ne-am creionat mersul spre Zona euro. Dar, vorba unui poet: "Fie vremea rea sau bună/Noi cu Dunărea-mpreună." Indiferent de intemperiile de moment, rămânem consecvenţi cu sensul de mers ce ni l-am propus. Şi orice semn de vreme bună se cuvine transformat într-un element de cataliză. Ca de obicei atent la mersul astrelor pe bolta financiară a ţării şi a lumii, guvernatorul Băncii Naţionale a României, domnul Mugur Isărescu, a ţinut zilele trecute să ne semnaleze câteva puncte luminoase în situaţia noastră de acasă. Nu fac un secret din faptul că le prefer, în ce mă priveşte, acelor voci din preajmă care ţin cu tot dinadinsul, pe ton lugubru, să ne strecoare în suflet mesaje înfricoşătoare, de sfârşitul lumii. Putem găsi în spusele domnului guvernator îndemnul ca, luând seama cum se cuvine la febra produsă de criză, să ne concentrăm cu seriozitate şi înţelepciune la cum ne asigurăm traiul în ziua de după. Zona euro devine, cu fiecare zi, un teren de ţintă care presează nemilos. Mulţumesc.
|