|
Domnul Anton Doboş: Declaraţie politică: "Miniştrii PSD tratează parlamentarii cu dispreţ". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Şi eu, ca şi dumneavoastră, folosesc în activitatea mea de deputat două dintre instrumentele cele mai uzuale pe care parlamentarii din România le au la dispoziţie, şi anume interpelarea şi întrebarea. Şi când mă folosesc de aceste instrumente o fac din dorinţa de a lua decizii în cunoştinţă de cauză şi de a răspunde la rândul meu unor probleme pe care cetăţenii şi societatea le au. Şi, în mod cert, fac acest lucru cu bună-credinţă. Din păcate, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre răspunsurile pe care le primim de la miniştri şi colegii acestora. Şi când spun aceste lucruri, vorbesc şi în numele colegilor mei, nu doar al meu. Nu vreau să generalizez, dar există multe situaţii pe care le consider inacceptabile în atitudinea miniştrilor faţă de această îndatorire pe care o au, de a răspunde interpelărilor şi întrebărilor pe care noi, parlamentarii, le adresăm. Cea mai gravă este situaţia în care nu primim răspunsuri cu lunile de la unele ministere, aşa cum este Ministerul Educaţiei. Domnul ministru Sorin Cîmpeanu, de exemplu, nu a considerat necesar să răspundă la niciuna dintre întrebările şi interpelările pe care i le-am adresat de când este Domnia Sa în funcţie. În alte cazuri, răspunsurile vin cu întârziere, peste limita de timp impusă de regulament, eventual după ce am aflat deja răspunsul din comunicări publice. De foarte multe ori răspunsurile venite de la ministere sunt foarte evazive şi nu putem extrage nimic folositor din acestea. Este o pierdere de timp atât pentru parlamentari, cât şi pentru funcţionarii din ministere care scriu aceste răspunsuri. Există şi cazuri pe care le consider foarte grave, când răspunsul semnat de un ministru conţine erori evidente, lucruri care nu au legătură cu realitatea. Nu mai departe de luna trecută, doamna ministru al mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Gavrilescu, mi-a transmis un răspuns în care afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că într-o pădure de lângă Iaşi nu s-au făcut niciun fel de tăieri în ultimii ani, nici legale, nici ilegale. Lucru total neverosimil pentru orice pădure din România, cu atât mai mult pentru această pădure, Dobrovăţ, în care se vede cu ochiul liber cum dispar copacii de ani de zile şi în orice moment se pot observa copaci doborâţi la pământ. Aş vrea să transmit membrilor guvernului PSD trei lucruri. În primul rând, atunci când noi, ca deputaţi, adresăm întrebări unui minister nu o facem din curiozităţi personale, ci pentru că cetăţenii sau societatea civilă ne-au sesizat anumite probleme care necesită lămuriri, sau pentru că observăm lucruri care nu funcţionează în instituţii, sau pentru că trebuie să ne documentăm atunci când trebuie să luăm hotărâri importante legate de legislaţie. În al doilea rând, doresc să amintesc domnilor miniştri că răspunsul pe care trebuie să îl transmită este o obligaţie legală, iar dumnealor îşi asumă integral conţinutul acestor documente. În al treilea rând, dar nu în ultimul rând, aş dori să le spun că în relaţia faţă de parlamentari ar trebui să primeze un respect instituţional şi să realizeze că răspunsurile pe care le trimit nu sunt pentru folosinţa noastră personală, ci ajung în final la cetăţeni pe care cu toţii trebuie să îi servim în cel mai onest mod. Atunci când ne tratează pe noi cu dispreţ, o fac, de fapt, faţă de cetăţenii pe care îi slujesc. Din păcate, membrii guvernului PSD au adoptat atitudinea premierului Victor Ponta, aceea de aroganţă şi dispreţ faţă de lege şi de instituţii. Aşa procedează şi atunci când refuză să organizeze alegeri sau când trimit cu două luni întârziere bugetul în Parlament, ca să dau doar două exemple. Această atitudine trebuie să înceteze şi sper că va fi pedepsită legal, atunci când este cazul, şi în orice caz, sunt convins că va fi pedepsită de alegători, care se simt şi ei jigniţi de atitudinea de dispreţ total a guvernaţilor PSD. Domnilor de la PSD, cât o să mai sfidaţi cetăţenii acestei ţări? Vă mulţumesc. Deputat Anton Doboş, PNL, Iaşi.
|