|
Domnul Daniel Olteanu: Mulţumesc, doamnă preşedinte. Declaraţia mea politică se numeşte «Un răspuns adresat domnilor academicieni, semnatari ai apelului "Identitate, suveranitate şi unitate naţională"». Stimaţi colegi, Am asistat, recent, la multe luări de poziţie în spaţiul public cu privire la apelul "Identitate, suveranitate şi unitate naţională", asumat de mai mulţi onorabili academicieni români. Chiar dacă mai mulţi semnatari au subliniat faptul că intenţia a fost alta decât interpretările ulterioare, e important să reţinem poate cea mai importantă miză amintită în document - "sabotarea viitorului". În condiţiile în care apelul e adresat şi oamenilor politici, invitaţi "să conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României", dar şi "instituţiilor abilitate ale statului român", mă văd obligat să fac unele precizări. Unitatea naţională şi eliminarea dezbinării din societate sunt teme pe care le putem aborda politicianist sau, dacă există responsabilitate, le putem aborda pragmatic. În acest sens, bugetul de stat, în forma în care a fost propus şi votat, este primul şi cel mai important exemplu al transformării românilor în cetăţeni privilegiaţi şi cetăţeni de categoria a doua, prin politica majorităţii parlamentare. Consider că prin promovarea unor politici de acordare discreţionară a fondurilor de la bugetul de stat ajungem, stimaţi colegi şi distinşi academicieni, ca judeţe precum Vaslui, Botoşani, Neamţ sau Vrancea să suporte cheltuielile municipiului Bucureşti sau ale judeţelor bogate. Atunci când, din bugetul Ministerului Transporturilor, pe fişe de obiective de investiţii, rezultatele sunt zero kilometri de infrastructură în cele mai sărace judeţe ale ţării, cele mai izolate în acelaşi timp, nu putem aduce în discuţie teme precum "unitatea naţională". Atunci când Guvernul decide că românii se împart în două categorii, iar unii sunt mereu în rolul rudelor sărace şi abandonate, nu putem vorbi de "unitate naţională" decât ca slogan gol de conţinut. Atunci când este refuzat orice amendament, făcut cu bun-simţ, pentru a îndrepta această eroare şi pentru a pune Moldova pe hartă, nu putem vorbi de "unitate naţională". Cred că apelul domnilor academicieni trebuie să aibă un singur destinatar - Guvernul României. Este cel care, prin bugetul alocat infrastructurii, a decis că direcţia judeţului Vaslui este spre Est, nu spre Vest. Centenarul Marii Uniri ar trebui să însemne şi altceva decât festivism şi discursuri, ar trebui să ne facă pe toţi mândri că suntem români. Ar trebui, în egală măsură, să ne facă parte integrantă din aceeaşi Românie. Din păcate, nu putem fi solidari în momentul în care unii, prin politică de stat, ne izolează cu premeditare. În clipa de faţă, există două Românii, iar judeţul Vaslui face parte din acea Românie condamnată la sărăcie, care, chiar şi în această situaţie, contribuie la bugetul naţional cu mai mult decât primeşte. O astfel de politică de stat nu este nici naţională, nici europeană, ci, mai degrabă, un demers în măsură să adâncească şi mai mult graniţa dintre Est şi restul ţării. Vrem şi avem dreptul să simţim că facem parte din aceeaşi Românie, dar simţim că suntem trimişi către Est. În concluzie, consider că apelul domnilor academicieni ar trebui îndreptat cu precădere spre cei care se fac vinovaţi de această dezbinare pe criterii politice, spre aceia care decid ca în infrastructură să ajungă miliarde de lei în Bucureşti şi zero lei în judeţul Vaslui. Dincolo de proclamaţii, aclamaţii, apeluri sau memorandumuri, Vasluiul, la fel ca orice alt judeţ din răsăritul României, are nevoie de autentificarea dreptului legitim de a exista în România. Vă mulţumesc. Daniel Olteanu, deputat de Vaslui.
|