|
Domnul Viorel Chiriac: Bună dimineaţa, stimaţi colegi. Declaraţia mea politică de astăzi: "România şi Acordul de la Schengen". Aniversarea, la 14 iunie, a 33 de ani de la încheierea Acordului de la Schengen îmi oferă prilejul să mă refer, în declaraţia mea politică, la una din priorităţile politicii externe a guvernării noastre, PSD-ALDE, şi anume la intrarea României în spaţiul Schengen. La 14 iunie 1985 a fost semnată, la Schengen, Luxemburg, de către reprezentaţii guvernelor din Benelux, Germania şi Franţa, prima convenţie de aplicare a Acordului Schengen privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune. De atunci şi până în prezent, 26 de state au aderat la această înţelegere, iar prin Tratatul de la Amsterdam, din 1997, acquis-ul Schengen a fost încorporat în celelalte tratate ale Uniunii Europene. Prin Acordul de la Schengen, a fost creat un spaţiu al liberei circulaţii a persoanelor şi a mărfurilor la frontierele terestre, maritime şi aeriene, prin eliminarea controalelor. În acelaşi timp însă, deschiderea frontierelor a permis intrarea în acest spaţiu şi a infractorilor, în contextul marilor probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană: terorismul şi migraţia ilegală. Acesta este şi motivul pentru care unele state membre ale zonei Schengen au reintrodus, pentru o perioadă limitată, controale la frontierele lor, în conformitate cu prevederile acordului pentru astfel de situaţii. După cum se ştie, România a început demersurile pentru admiterea în spaţiul Schengen încă din timpul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. După mai mulţi ani de eforturi, ţara noastră a reuşit să îndeplinească toate condiţiile tehnice ale acordului de liberă circulaţie, dar, cu toate acestea, din 2011 şi până în prezent, intrarea ei, împreună cu a Bulgariei, este amânată în mod repetat. O serie de nemulţumiri exprimate de câteva state membre Schengen legate de controlul frontierelor, de corupţie şi de problemele din justiţie, dar şi disputele politice din interiorul unor state împiedică admiterea noastră în spaţiul fără frontiere interne. Din punctul meu de vedere, reticenţele privind controlul migraţiei ilegale la frontiera română a Uniunii Europene nu sunt întemeiate, existând resursa tehnică şi umană necesară pentru un asemenea demers. Pe această linie, de curând, au fost activate, în conformitate cu standardele Schengen, funcţiile SIS - Sistemul de Informaţii Schengen - şi SIRENE - Cererea de Informaţii Suplimentare la Intrarea în Ţară. Mai mult decât atât, acceptarea României va aduce un spor de securitate spaţiului Schengen. În ceea ce priveşte refuzul de a fi primiţi în Schengen, din cauza corupţiei şi a problemelor din justiţie, consider că este vorba şi de o percepţie publică, la care cred că şi noi, românii, am avut o contribuţie însemnată, prin ceea ce am transmis din ţara noastră publicului european, şi nu numai. Am încredere că reforma amplă a domeniului juridic, începută de Guvernul PSD-ALDE, îşi va atinge obiectivele şi va schimba percepţia atât de negativă asupra României de "ţară coruptă". Apelul preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Junker, din septembrie anul trecut, adresat tuturor guvernelor membre UE, să aprobe integrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen şi raportul pozitiv dat de Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European îmi întăresc convingerea că până la urmă şi Consiliul European îşi va da acordul pentru intrarea României în Schengen. Deputat al PSD de Braşov, Viorel Chiriac. Mulţumesc.
|