Cristina-Elena Dinu
Cristina-Elena Dinu

Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.118/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 15, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.20 Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică: "PSD sprijină familiile cu copii care doresc să achiziţioneze o locuinţă";

Doamna Cristina-Elena Dinu:

"PSD sprijină familiile cu copii care doresc să achiziţioneze o locuinţă"

Între măsurile benefice luate în ultima perioadă de PSD se înscrie şi o recentă propunere legislativă venită în sprijinul familiilor cu copii care doresc să achiziţioneze o casă. Este vorba despre o iniţiativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima casă", precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acestuia.

Prin acest demers, PSD lansează un nou program de susţinere, atât pentru tineri, cât şi pentru familiile aflate la început de drum în viaţă, care se adaugă numeroaselor programe adoptate în acest sens, în ultimii trei ani!

Programul "O familie, o casă!" oferă familiilor posibilitatea achiziţionării unei locuinţe în condiţii mult mai avantajoase decât cele conţinute în Programul "Prima casă". Astfel, dobânda este fixă pe toată durata creditării şi nu va depăşi 5,5%, iar avansul rămâne de 5%.

Cea mai importantă modificare vizează însă eliminarea temerilor existente până acum, conform cărora tinerii care contractau un credit cu o anumită rată şi îşi făceau, în consecinţă, un plan de rambursare, ajungeau peste câţiva ani în situaţia de a nu mai putea plăti, pe fondul creşterii dobânzilor percepute de bănci!

Programul "O familie, o casă!" are o largă accesibilitate, deoarece se adresează preponderent persoanelor cu venituri mici. Este relevant în acest sens faptul că nu se pot înscrie în acest program, de exemplu, familiile de două persoane, care au un venit cumulat mai mare de 4.500 de lei. Totodată, pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei.

O altă noutate a acestei propuneri legislative este cea potrivit căreia beneficiarii vor avea posibilitatea refinanţării creditelor obţinute în cadrul Programului "Prima Casă". De asemenea, pentru a spori interesul instituţiilor bancare şi pentru a majora sumele alocate programului, se va mandata, pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, şi Fondul Român de Contragarantare. În acest fel, se vor putea emite garanţii în numele şi în contul statului în favoarea băncilor care vor acorda credite persoanelor fizice în vederea achiziţiei unei locuinţe în cadrul Programului.

În concluzie, iniţierea acestui nou program demonstrează încă o dată preocuparea PSD pentru îmbunătăţirea vieţii românilor, măsura fiind extrem de stimulativă în vederea determinării tinerilor să rămână acasă şi să-şi facă aici un viitor.