Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.19/2020
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2020 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 25, 2020
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.20 | Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică cu titlul "Preşedintele Iohannis, un preşedinte «neconstituţional»"; | ![]() |
||
|
"Preşedintele Iohannis, un preşedinte «neconstituţional»" După prima decizie de constatare a unui conflict juridic instituţional între Guvernul României şi Parlamentul României, premierul de conjunctură, Ludovic Orban, declara: "Aşa Curte, aşa decizie", într-un dispreţ total faţă de instituţia care are ca scop apărarea drepturilor conferite de Legea fundamentală. Atunci, judecătorii Curţii criticau procedurile iniţiate abuziv de Executiv, care aveau ca scop scoaterea Parlamentului din procesul legislativ, amintind amatorilor de conjunctură din PNL că Parlamentul României este singura şi unica autoritate legiuitoare a ţării. De data aceasta, Curtea i-a precizat preşedintelui Iohannis, în mod răspicat, că procedura desemnării unui premier trebuie să fie orientată spre a produce efecte, cu alte cuvinte, nominalizarea unui premier trebuie să fie aptă de a coagula în jurul său o majoritate parlamentară. Curtea a constatat, de altfel, că desemnarea unui premier deja demis, care nu are nici măcar susţinerea propriului partid, este o glumiţă proastă, pe de o parte, dar şi faptul că încalcă garanţiile statului de drept prevăzute în Constituţia României, deturnând procedura desemnării premierului de la scopul vizat de legiuitor. Constituţionalistul român a prevăzut, în momentul edificării Legii fundamentale, o serie de proceduri care să aibă un scop final bine conturat şi care să servească scoaterii ţării dintr-o eventuală criză economică, deci care să servească unui interes general superior, nu unui interes personal. Pentru prima dată, planul preşedintelui, de a forţa, printr-un abuz de drept, declanşarea alegerilor anticipate, a intrat în criză, însuşi despotul de la Palatul Cotroceni recunoscând că şansele declanşării alegerilor anticipate au scăzut sub 50%. Ceea ce va face în viitor preşedintele Iohannis este lesne de înţeles, va fi, de fapt, obligat de CCR să respecte Constituţia României, însă întrebarea zilei este ce va face cel mai mare pierzător politic din acest moment, domnul Ludovic Orban? Premier nu mai poate fi, de ratat a ratat cu brio obiectivul politic asumat de PNL, acela al declanşării anticipatelor, a ratat şi tema politică a desfăşurării alegerilor locale în două tururi de scrutin şi atunci, ne întrebăm, într-un mod cât se poate de just, ce mai caută Ludovic Orban la Palatul Victoria? Va fi oare retras, Domnia Sa, pe un loc călduţ, de ambasador, în vreo ţară exotică? Ne întrebăm pentru că un personaj de acest gen, care a fost doar folosit de liderul suprem pentru jocul său politic, fără personalitate şi fără viziune politică, a eşuat pe o insulă a penibilului. Nu doresc să inventez şi să aplic etichete politice colegilor din alte formaţiuni politice, dar vreau, prin această declaraţie politică, să subliniez faptul că acest personaj a sfârşit prin a fi părăsit şi de Iohannis, şi de propriii colegi de partid. Crunt destin, dar unul corect pentru un personaj complet lipsit de substanţă şi viziune, care a aterizat pe o pistă greşită a politicii şi a crezut că poate conduce o ţara, o pălărie mult prea largă pentru cât de mic a devenit Domnia Sa. |


