|
Domnul Radu-Marin Moisin: Mulţumesc, domnule preşedinte. Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 a avut în vedere acordarea de diverse tipuri de ajutoare, alimente, materiale şcolare, produse de igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte sau asistenţă materială de bază, contribuind astfel la consolidarea incluziunii sociale şi la reducerea sărăciei. La finalul anului trecut Comisia Europeană a aprobat Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, ca o continuare a programului anterior. Acesta are o alocare totală de 4,15 miliarde de euro şi are drept priorităţi sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate, reducerea decalajului dintre rural şi urban, creşterea accesului la servicii de calitate pentru cei vulnerabili, creşterea ratei de şcolarizare în rândul copiilor vulnerabili, precum şi creşterea capacităţii autorităţilor locale de a identifica nevoile sociale ale comunităţii într-un mod participativ şi elaborarea planurilor de acţiune adecvate. La finalul săptămânii trecute, Guvernul a publicat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se alocă, prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială, fonduri europene în valoare de 120 de milioane de euro pentru copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar şi gimnazial. Prin urmare, vor fi acordate tichete sociale în valoare de 500 lei/copil, într-o tranşă unică, în următorii 4 ani şcolari. Suma va putea fi folosită pentru cumpărarea de rechizite şi articole de îmbrăcăminte necesare pentru şcoală şi grădiniţă. În momentul de faţă, de aceste măsuri vor beneficia copiii din învăţământul de stat preşcolar care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv elevii din ciclul primar şi gimnazial care fac parte din familii ai căror membri au un venit mediu net lunar de mai puţin de jumătate din salariul de bază minim brut pe ţară. Ministerul Educaţiei va primi, prin unităţile de învăţământ din subordine, toate cererile pentru acordarea acestei măsuri de sprijin educaţional, iar lista cu destinatarii finali eligibili va fi stabilită în urma verificărilor care vor fi realizate. Datele Eurostat pentru anul 2022 arată că România are cea mai mare rată de abandon şcolar din Uniunea Europeană, şi anume 15,6% în cazul tinerilor cu vârsta între 18-24 ani. La polul opus se află Croaţia, cu o rată de părăsire timpurie a sistemului de învăţământ de 2,3%. Banii europeni acordaţi prin toate proiectele din cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială, în perioada 2021-2027, sunt un ajutor uriaş pentru familiile defavorizate, în special pentru cele din mediul rural, şi reprezintă o speranţă şi o oportunitate pentru aceşti copii de a-şi construi un viitor mai bun. Vă mulţumesc.
|