Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.21 Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică: - "Bugetul pe 2015 - garanţia continuării creşterii economice a României;"

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Bugetul pe 2015, garanţia continuării creşterii economice a României"

Odată cu obţinerea postului de prim-ministru de către Victor Ponta, România a cunoscut o perioadă de creştere economică semnificativă comparabilă cu mandatele lui Adrian Năstase sau Călin Popescu-Tăriceanu. Practic, după cea mai abruptă prăbuşire economică de după 1989, societatea românească îşi revine, de o manieră sigură, pe drumul corect care va duce la prosperitate. Avansul economic de 0,7% din 2012, urmat de cei 3,5% din 2013 (cea mai mare creştere din UE), dar şi de plusul semnificativ (cifrat în jurul lui 3%) din 2014 arată, fără putinţă de tăgadă, că România merge în direcţia bună.

În această logică, bugetul propus de Guvernul Ponta pentru anul 2015 reprezintă o garanţie a continuării creşterii economice. În sprijinul acestei afirmaţii, mă bazez nu numai pe prognoza de +2,5% pentru anul viitor, ci şi pe felul în care este construit bugetul. Avem o alocare cu 15 miliarde de lei mai mare pentru investiţii, ajungându-se la o cotă de 6,3% din PIB pentru dezvoltarea infrastructurii, unul dintre cele mai mari procente dintre toate ţările membre ale Uniunii Europene. Proiecte majore, precum autostrăzile, extinderea sistemului de apă şi canal în zona rurală, drumurile de interes local, şcoli şi spitale, vor fi realizate în 2015.

Nu trebuie neglijat nici faptul că ne aşteptăm la încasări mai mari din fonduri europene. S-au reparat multe dintre greşelile guvernării Boc, când absorbţia nu trecea de 5% şi s-a ajuns la un nivel apropiat de 40% în 2014, pentru ca anul viitor să existe speranţa aproape a unei dublări a acestor fonduri. Mai mult, se vor aloca sume semnificativ mai mari pentru cofinanţarea acestor proiecte, ceea ce garantează că România va resimţi imediat efectele: atât prin îmbunătăţirea infrastructurii, cât mai ales pentru crearea de noi locuri de muncă.

Pentru că a venit vorba de locuri de muncă, nu pot să nu constat că bocitoarele de serviciu, care spuneau că reducerea contribuţiilor la asigurările sociale nu este sustenabilă, trebuie să-şi retracteze acum cuvintele pline de venin. Nu numai că micşorarea CAS cu 5 puncte procentuale este sustenabilă, dar ea este dublată şi de o altă măsură de relaxare fiscală: reducerea de la 1,5% la 1% a impozitului pe clădiri speciale. În plus, TVA-ul pentru turism scade de la 24% la 9%. Şi iată cum Guvernul Ponta răspunde aşteptărilor mediului de afaceri şi face din România un pol major de interes pentru investitorii străini.

Din punct de vedere social, anul 2015 se anunţă unul în care se continuă strategia de reducere a diferenţei dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci. Pe de o parte, 1,5 milioane de români angajaţi cu salariul minim se vor bucura de o creştere de peste 16%, de la 900 de lei la 1.050 de lei. Per total, trei ani de guvernare PSD - Ponta înseamnă o mărire cu 50% a salariului minim pe economie. Pe de altă parte, pensiile vor creşte cu 5%, mult peste nivelul inflaţiei - de altfel, cel mai mic după revoluţie. Asta ca să nu mai amintim de cele 284.000 de familii, în care se află peste jumătate de milion de copii, care beneficiază de o creştere cu 42 de lei a alocaţiei privind sprijinul familiei. Cabinetul Ponta reuşeşte astfel să împace ambele componente: şi cea de dezvoltare, dar şi cea de protecţie socială.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că avem în continuare un deficit bugetar foarte mic: de 1,83%, în condiţiile în care tratatul de guvernanţă fiscală prevedea un maxim de 3%. Dacă luăm în considerare că acum se plătesc drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari după tăierile ilegale operate de PDL, dar se şi rambursează sume importante împrumutate în timpul guvernării Boc, vedem că, de fapt, Guvernul se descurcă foarte bine cu ceea ce produce. De altfel, avem de-a face cu unul dintre cele mai conservatoare construcţii bugetare de când am devenit parlamentar, bazată pe un plus de 3,5% a încasărilor bugetare, asta în condiţiile în care, în 2014, plusul anual este de peste 6,5% în ce priveşte veniturile. Cu alte cuvinte, prognoza de creştere de 2,5% este moderată şi poate fi semnificativ îmbunătăţită, dacă lucrurile merg bine şi nu se declanşează o nouă recesiune la nivelul principalilor noştri parteneri, zona euro.

În concluzie, bugetul pe 2015 reprezintă dovada cea mai clară a depăşirii crizei economice şi un bun prilej de optimism pentru români. Viitorul economic al ţării arată bine şi există toate motivele să privim cu încredere spre ideea de prosperitate pentru toţi românii.