Angel Tîlvăr
Angel Tîlvăr

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.128/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 19, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.21 Angel Tîlvăr - declaraţie politică ce are ca subiect "Cunoaşterea realităţilor sistemului educaţional, prin dialogul deschis şi direct cu cadrele didactice";

Domnul Angel Tîlvăr:

"Cunoaşterea realităţilor sistemului educaţional, prin dialogul deschis şi direct cu cadrele didactice"

Recent m-am întâlnit cu plăcere, cu reprezentanţi ai cadrelor didactice din Vrancea. Dascălii depun o muncă extrem de grea şi de mare responsabilitate pentru societate, participând decisiv la formarea şi educarea generaţiilor tinere. Consider că aceste întâlniri la nivel local sunt extrem de utile şi importante, dacă vrem să cunoaştem problemele reale şi ne dorim cu adevărat un sistem educaţional de calitate.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat situaţia din învăţământul vrâncean, precum şi proiectul legislativ pentru modificarea art.66 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, care prevede reducerea numărului de ore pentru elevii din ciclul primar, gimnazial şi liceal.

Profesorii s-au arătat preocupaţi de scăderea numărului de ore din şcoli, deşi propunerile au avut intenţia reducerii numărului de ore petrecute la şcoală, în beneficul timpului personal şi familial al elevilor.

S-a discutat despre implicaţiile pe care le va avea această modificare, în contextul în care implementarea acestor prevederi ar putea conduce la reducerea numărului de posturi didactice. În urma evaluărilor făcute, dacă această modificare va fi transpusă în Legea educaţiei naţionale, se va vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 - 20.000 de norme, au susţinut profesorii.

În ceea ce priveşte reducerea numărului de ore, colegii mei profesori mi-au ridicat o serie de probleme care ţin de efectele secundare pe care o astfel de lege, în principiu bine primită de elevi, părinţi şi mulţi profesori, le-ar putea avea.

Eu m-am angajat să vorbesc despre aceste efecte cu iniţiatorii legii, precum şi cu colegii mei din Parlament, cărora să le aduc la cunoştinţă obiecţiile ridicate. Şi, iată, mă ţin de cuvânt! Pentru că, avem o imensă responsabilitate faţă de viitorul tinerei generaţii, este important să ne gândim la viitorul copiilor noştri şi să luăm măsurile necesare pentru binele lor.

Însă, reducerea numărului de ore, fără corelarea cu programele şcolare şi fără un program obligatoriu "Şcoala după şcoală", va duce la o rată de promovabilitate mai mică la Evaluarea naţională şi bacalaureat.

Conform profesorilor, curricula va trebui modificată şi adaptată numărului de ore, pentru că vor dispărea 5 sau 6 ore la gimnaziu.

Cadrele didactice au menţionat că benefic ar fi să se ia o soluţie privind reorganizarea materiei, care este mult prea stufoasă, micşorându-se programa şcolară, şi nu orele.

De asemenea, Programele "After school" trebuie abordate în funcţie de specificul unităţilor de învăţământ şi de priorităţile locale.

Acelaşi lucru mi-a fost semnalat şi faţă de posibilitatea servirii unei mese calde în unităţile de învăţământ.

Totodată, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei din învăţământ am desprins câteva aspecte pe care vreau să le împărtăşesc colegilor deputaţi, referitoare la încurajarea învăţământului vocaţional, dual sau profesional.

Există o dorinţă şi o nevoie a creşterii ponderii învăţământului, care să le permită elevilor să se angajeze, după finalizarea studiilor, cât mai repede, având o specializare clară, prin alegerea unui traseu profesional adecvat aptitudinilor, competenţelor dobândite, vocaţiei lor, dar şi cerinţelor de pe piaţa muncii.

Problematica inserţiei socio-profesionale a tinerilor este amplă şi generează o preocupare majoră la nivelul Uniunii Europene, dar se impune şi elaborarea de strategii, dezbateri şi analize responsabile, dublate şi de competenţa profesorilor, a specialiştilor din educaţie, de parteneriate public-privat, de colaborări autentice între şcoală, unităţi administrativ-teritoriale şi operatorii economici.

Ca urmare, Parlamentul trebuie să facă mai mult pentru încurajarea învăţământului vocaţional, dual sau profesional, prin măsuri legislative care pot asigura tinerilor din această ţară un cadru adecvat de educaţie şi de pregătire profesională.

Este evident că importantele demersuri realizate de guvernarea PSD, concretizate prin creşterea salariilor cadrelor didactice, au avut un efect benefic atât în ceea ce priveşte motivaţia absolvenţilor de a lucra în învăţământ, cât şi în decizia multor cadre bine pregătite de a rămâne în sistem şi a-şi face o carieră în acest domeniu vital pentru societatea românească.

Educaţia nu trebuie să rămână doar o temă ofertantă pentru subiecte de campanie electorală, ci să fie domeniul social major spre care se orientează viziunea guvernanţilor şi politicile propuse.

Este nevoie de o reformă curriculară reală, trebuie să depăşim etapele de reflecţie, trecând la cea de punere în practică a unui model educaţional şi de formare eficient.