Ionel Gheorghe
Ionel Gheorghe

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.28/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 11, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.23 Ionel Gheorghe - declaraţie politică având ca temă "Inflaţia şi puterea de cumpărare";

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Domnul deputat Ionel Gheorghe.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ionel Gheorghe:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Inflaţia şi puterea de cumpărare".

Stimaţi colegi,

Milioane de români resimt în fiecare zi efectele inflaţiei. Preţurile cresc mai repede decât veniturile, iar oamenii simt pe pielea lor cum fiecare leu cheltuit trebuie cântărit cu mare grijă. Familiile fac sacrificii greu de imaginat pentru a-şi asigura cele necesare traiului de zi cu zi, iar pensionarii şi cei cu venituri fixe sunt cei mai afectaţi.

Există riscul real ca preţurile să explodeze din nou, iar inflaţia să treacă de 10%. Şi asta în condiţiile în care economia încetineşte. În mod normal, când economia încetineşte, preţurile tind să scadă. Oamenii cumpără mai puţin, firmele reduc preţurile ca să vândă. Dar acum nu se întâmplă asta.

Nu putem privi această situaţie pasiv. Inflaţia nu trebuie să fie o scuză pentru lipsa de acţiune. Este nevoie de politici coerente şi eficiente, care să asigure că oamenii pot face faţă costurilor tot mai mari, fără să fie nevoiţi să aleagă între alimente, medicamente sau facturi.

România are nevoie de viziune şi de investiţii strategice care să reducă vulnerabilitatea cetăţenilor faţă de fluctuaţiile economice. Trebuie să susţinem mediul de afaceri, să stimulăm investiţiile şi inovaţia, să investim în infrastructură şi digitalizare, astfel încât România să depăşească această provocare economică şi pentru ca fiecare român să aibă siguranţa că munca şi efortul său sunt răsplătite corect.

Vă mulţumesc.

Ionel Gheorghe, deputat în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj. (Aplauze.)