Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 4, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.7/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 4, 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică cu titlul: "Apel la responsabilitate în perspectiva anului electoral 2014";

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Apel la responsabilitate în perspectiva anului electoral 2014"

2013 a fost un an bun pentru România. Pe lângă creşterea economică apropiată de 3% şi inflaţia cea mai mică de după Revoluţie, am reuşit să avem un deficit bugetar de doar 2,5%. Asta în condiţiile în care au crescut pensiile şi salariile bugetarilor, au fost mărite ajutoarele sociale şi a crescut cofinanţarea pentru proiectele cu fonduri europene. A fost, deci, anul care a consfinţit ieşirea ţării din criza economică profundă în care ţara a intrat odată cu guvernarea PDL-Boc în 2009.

Logica anului 2014 trebuie să fie aceea a consolidării creşterii economice, care să asigure apoi şi un progres în ceea ce priveşte nivelul de trai al populaţiei. Dintr-o asemenea perspectivă, este extrem de important ca întreaga clasă politică să dea dovadă de responsabilitate. În loc să urmărească obiective personale mărunte şi egoiste, care nu deservesc interesele românilor, responsabilii politici trebuie să se gândească la efectele pe care le poate avea escaladarea unui conflict care să destabilizeze România.

Acest apel al meu la responsabilitate vine în contextul în care ştim foarte bine ce s-a întâmplat în anul 2009. Atunci a existat o instabilitate politică pronunţată generată de dorinţa PDL şi a preşedintelui Băsescu de a păstra frâiele puterii. S-au amânat decizii economico-sociale majore şi s-a ajuns în postura în care România a împrumutat de la Fondul Monetar Internaţional nu mai puţin de 20 de miliarde de euro. Practic, acesta a fost preţul plătit de români pentru realegerea în fruntea statului a lui Traian Băsescu. Aici a fost punctul de început pentru toate măsurile aberante luate în vara lui 2010 de Executivul condus de Emil Boc: tăierile cu 25% ale salariilor bugetarilor, creşterea TVA de la 19% la 24%, impozitarea abuzivă a pensiilor şi tăierea ajutoarelor sociale.

Este absolut esenţial ca 2014 să nu se constituie într-un nou moment de alunecare în zona deciziilor politice contraproductive pentru români. Pentru asta este nevoie de stabilitate politică şi de demersuri care să nu fie distructive, venite din partea opoziţiei. Cu cât politicienii se vor abţine de la scandal şi războaie pornite din cine ştie ce motive nerelevante la nivel social şi economic, cu atât mai bine le va fi oamenilor simpli.

Fac un apel la toţi politicienii din partidele aflate la guvernare - PSD, PNL, UNPR şi PC - să nu cadă în zona exceselor şi să susţină până la capăt Cabinetul guvernamental condus de Victor Ponta. Strategia economico-socială pe care acesta o are dă deja rezultate şi ar fi foarte mare păcat dacă am strica acest echilibru fragil, dar pozitiv, din acest moment.

Dragi colegi din cadrul majorităţii parlamentare, susţineţi Guvernul Ponta pentru că este varianta cea mai bună ca Uniunea Social-Liberală să-şi atingă obiectivele politice. Un gând special merge către colegii din PNL: fiind alături de PSD şi sprijinind Executivul, cresc exponenţial şansele ca domnul Crin Antonescu să devină viitorul preşedinte al României.

Colegilor din opoziţie le lansez un îndemn la cumpătare şi echilibru. Îi rog să nu dea foc la ţară în speranţa deşartă a perpetuării unui regim politic care a generat şi aşa destul de multe suferinţe românilor simpli. Să se gândească foarte bine dacă acest efort merită, în condiţiile în care scade oportunitatea României de a creşte economic şi de a degaja încredere în rândul partenerilor noştri politici internaţionali şi a posibililor investitori străini în anii următori. O ţară în care se creează imaginea unui război pe viaţă şi pe moarte va îndepărta cu siguranţă investitorii şi va ridica semne de întrebare din partea responsabililor politici de la nivel european. Eu sunt convins că, dacă am avea un mesaj unitar către Europa, putere şi opoziţie, am reuşi să eliminăm şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dar am putea accede în totalitate în Spaţiul Schengen.

În speranţa că acest îndemn al meu la responsabilitate politică din partea tuturor partidelor va fi receptat pozitiv şi înţeles ca atare în contextul în care 2014 este anul pe care românii îl aşteaptă de mult, le doresc tuturor o sesiune parlamentară cât mai constructivă şi care să genereze cât mai multe legi bune care să îmbunătăţească viaţa oamenilor simpli.