Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.49/2015
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 24, 2015
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ||||
![]() |
1.24 | Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică privind "Plafonarea comisioanelor interbancare la plata cu cardul, o reuşită extrem de importantă a Legislativului şi Executivului"; | ![]() |
||
|
"Plafonarea comisioanelor interbancare la plata cu cardul, o reuşită extrem de importantă a Legislativului şi Executivului" Foarte mult timp, România a fost considerată de către bancheri doar o piaţă incipientă de pe urma căreia se pot stoarce profituri uriaşe. Aşa se face că perioada de boom economic a cunoscut o avalanşă de credite acordate facil, dar cu condiţii extrem de dure: de la dobânzi variabile, comisioane la limita legii şi până la împrumuturi în monede exotice care aduceau un risc suplimentar în economie şi pe care îl resimţim cu toţii prin creşterea euro, a dolarului şi a francului elveţian. Aşa s-a ajuns ca rata creditelor performante să fie la nivelul unor ţări africane, în profundă disonanţă cu profiturile uriaşe. Ultimii ani au adus o schimbare semnificativă din perspectiva abordării legislative. Celebra O.U.G. nr.50 a eliminat foarte multe din comisioanele abuzive, iar acţiunile concrete ale BNR au limitat împrumuturile în monede neuzuale şi au redus rata dobânzilor bancare. Asta înseamnă reglementarea eficientă a unei ramuri economice determinante pentru o ţară ca România. Prin această declaraţie politică, vreau să evidenţiez că Legislativul a adoptat recent Legea plafonării comisioanelor interbancare, făcând astfel ca românii să nu mai plătească sume importante atunci când îşi folosesc cardurile, fie ele de credit sau de debit. Ea mai trebuie să fie doar promulgată de Preşedintele Iohannis şi e de dorit ca acest lucru să se întâmple în cel mai scurt timp cu putinţă. Acesta este un proiect legislativ pe care l-am susţinut constant în interiorul Comisiei buget, finanţe şi bănci şi care va aduce economii uriaşe, de câteva sute de milioane de euro pentru companiile şi persoanele fizice din România. Actul normativ presupune plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacţiilor cu carduri la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, atât pentru tranzacţiile transfrontaliere, cât şi pentru operaţiunile naţionale. În plus, se limitează încasările şi plăţile zilnice în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice la 5.000 lei de persoană, respectiv 10.000 lei de persoană. Prin introducerea acestei ultime prevederi, am încercat să încurajăm folosirea plăţilor cu cardul şi să generăm astfel traiectorii controlabile ale plăţilor în România, pentru că există prea mulţi bani negri care se învârt în economia naţională. O astfel de prevedere poate fi eficientă şi din perspectiva intenţiei Executivului de a introduce o declaraţie de impozit global într-o perioadă de 5 ani. O asemenea lege nu a fost uşor de trecut, pentru că afectează băncile, care îşi extrag o bună parte a profiturilor din aceste comisioane. A fost un proces de convingere extrem de îndelungat şi o luptă reală pentru a face lucrurile necesare pentru o bună funcţionare a pieţei bancare, care mult timp a fost destul de dereglementată în România. Am reuşit însă să adoptăm o lege care le oferă românilor aceleaşi drepturi şi beneficii ca oricărui alt cetăţean european. De altfel, de anul viitor va intra în vigoare o directivă a Comisiei Europene care ne obliga la aplicarea unui asemenea act normativ. Calculul de impact este că la nivelul UE se vor face economii de 6 miliarde de euro pentru firme şi de 700 de milioane de euro anual pentru persoanele fizice. Tot ce mai rămâne de făcut în acest moment este generarea unor norme de aplicare a noii legislaţii, cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că toţi retailerii din România îşi doresc reducerea comisioanelor pentru că asta ar încuraja creşterea consumului, mai ales în rândul populaţiei. Per total, aş spune că o astfel de lege arată orientarea clară a Executivului şi a actualei majorităţi parlamentare către îmbunătăţirea climatului economic din România, de la o ţară în care economia privată era lăsată de izbelişte şi apăreau multe bule speculative ca urmare a lipsei de reglementare la un control eficient al statului în cadrul unei strategii foarte clare despre drumul pe care trebuie să-l urmăm pentru a reduce ecartul faţă de celelalte ţări europene. Faptul că suntem printre primii care au elaborat şi adoptat această legislaţie la nivelul UE arată progresele importante făcute în ultimii 3 ani de când PSD conduce România. |



