|
Domnul Vasile Cîtea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată "Moldova merită autostrada către Vest!". Dragi colegi, De ani de zile, locuitorii din cele opt judeţe ale Moldovei aşteaptă să vadă că oamenii din fruntea ţării se ţin de promisiunile făcute în campaniile electorale şi demarează construirea autostrăzii Est-Vest. După atâţia ani de aşteptare, recentele declaraţii ale ministrului transporturilor sunt încurajatoare pentru oamenii din Moldova. Autorităţile guvernamentale par a fi hotărâte în ceea ce priveşte construcţia autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. Aşa cum au atras atenţia numeroşi parlamentari, această lucrare de infrastructură rutieră are o importanţă deosebită, în contextul principiului dezvoltării regionale pe care îl promovează Uniunea Europeană. Autostrada a fost inclusă şi în MasterPlanul General de Transport al României şi urmează să deservească populaţia a opt judeţe din regiunea de est a României, regiune aflată la graniţa Uniunii Europene, dar şi a NATO, fapt care îi conferă o poziţie strategică. Mai mult, oficiali ai Uniunii Europene au insistat, de nenumărate ori, pe lângă oficialii de la Palatul Victoria în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi corespunzătoare capetelor de reţele TEN-T-Coridorul IV şi Coridorul IX Pan European, iar Autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş se încadrează pe aceste cerinţe. În acest moment, există valori de trafic foarte ridicate între Moldova, ca regiune istorică a României şi Ardeal, actualele căi de rulare neputând asigura o viteză de trafic decentă. Tocmai din cauza lipsei de infrastructură rutieră, investitorii străini preferă să se oprească în cercul arcului carpatic atunci când este vorba despre investiţii în România, ceea ce a adâncit foarte mult decalajul de dezvoltare între cele două zone istorice. Suntem convinşi că de această dată scrisoarea celor 74 de parlamentari din mandatul trecut, printre care şi parlamentari din alte judeţe decât cele ale Moldovei, nu va fi ignorată de autorităţile guvernamentale ale României, care vor depune toate diligenţele pentru accelerarea procedurilor privind construcţia efectivă a acestui obiectiv strategic. Înţelegem că anumiţi investitori străini consideră prioritare pentru ei alte lucrări de infrastructură rutieră, fapt cu care noi putem fi de acord parţial, însă credem că acest Guvern social-democrat va ţine cont nu numai de interesul prioritar al unor investitori, ci şi de interesul cetăţenilor din cele opt judeţe ale regiunii istorice Moldova, cetăţeni care şi-au pus toată încrederea în Guvernul social-democrat. Dragi colegi, Eu cred că a trecut timpul vorbelor, al promisiunilor şi ar trebui să trecem la fapte. Moldova şi Ardealul au nevoie de o autostradă care să le lege, au nevoie de o infrastructură rutieră modernă, care să le facă atractive pentru investitori şi care să le ajute în dezvoltarea economică ulterioară. Suntem datori să facem toate aceste eforturi pentru a demara construcţia Autostrăzii Iaşi-Vest, o autostradă de care românii au nevoie. Deputat Vasile Cîtea, Circumscripţia nr. 24, Iaşi. Mulţumesc.
|