Marius-Constantin Budăi
Marius-Constantin Budăi

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.92/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 30, 2017

  1. Declaraţii şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Marius-Constantin Budăi - declaraţie politică intitulată "Există surse bugetare cu 1,5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creşterea pensiilor şi a salariilor";

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ştefan Muşoiu. Nu mai este.

Domnul Marius Budăi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Constantin Budăi:

Mulţumesc frumos.

Stimaţi colegi,

Obiectul declaraţiei politice: "Există surse bugetare cu 1,5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creşterea pensiilor şi a salariilor".

Stimaţi colegi,

În acest moment vă pot confirma că există surse bugetare cu 1, 5 miliarde mai mari decât necesarul pentru creşterea pensiilor şi a salariilor.

Pentru anul 2018, toate creşterile de salarii şi pensii, inclusiv cele adoptate în prezent, vor totaliza un efort bugetar de 16 miliarde de lei: 10 miliarde pentru salarii şi 6 miliarde pentru pensii.

De unde vor veni banii pentru aceste cheltuieli? 3, 5 miliarde reprezintă contribuţiile aferente creşterii salariilor cu 10 miliarde de lei; 2,7 miliarde este efectul de rundă a II-a a celor 12,5 miliarde intraţi în economie, 16 miliarde total creşteri salarii şi pensii, din care se scad 3,5 miliarde contribuţii din creşterea salariilor, ceea ce înseamnă 12,5 miliarde de lei. Aceşti bani intră în consum şi generează comerţ şi producţie purtătoare de taxe şi impozite colectate suplimentar la buget: 1,8 miliarde reprezintă creşterea salariului minim care generează mai multe contribuţii adunate la buget, 3,6 miliarde din crearea a 200.000 noi locuri de muncă.

În primele trei luni ale anului 2017 s-au înregistrat cu 44.000 mai multe contracte de muncă faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016. Aceste salarii vor fi însoţite de contribuţii plătite la buget. 1,9 miliarde sunt contribuţiile aferente creşterii nivelului salariilor în mediul privat cu 5%, altele decât salariul minim. 4 miliarde rezultă din măsurile de reformare a legislaţiei muncii, prin reducerea muncii la negru, în total avem 17,5 miliarde de lei, deci peste 16 miliarde necesare pentru creşterea pensiilor şi salariilor.

Ultimele date statistice arată că economia ţării merge bine. O atestă cifrele reale, care au infirmat prognozele, inclusiv cele ale FMI şi ale Comisiei Europene. România va menţine echilibrele economice dar, potrivit Programului de guvernare, se va înscrie pe o traiectorie de dezvoltare şi creştere a nivelului de trai. La finalul săptămânii trecute s-au comunicat datele execuţiei bugetare şi avem excedent de 1,2 miliarde de lei, pe primele 4 luni.

Argumentele care demonstrează sustenabilitatea Programului PSD provin din realitatea economică: creşterea investiţiilor străine cu 4,5%; majorarea producţiei industriale cu 5,8%; creşterea numărului autorizaţiilor pentru construcţii de clădiri rezidenţiale cu 9,2%; creşterea exportului cu 13,6% şi, nu în ultimul rând, majorarea câştigului salarial real cu 18,3%. Toate acestea sunt cifre raportate la aceeaşi perioadă a anului trecut, când România era condusă de un Guvern tehnocrat, condus de domnul Dacian Cioloş.

Toate estimările FMI din ultimii 4 ani privind economia românească ani au fost greşite în sens negativ.

FMI a avut de fiecare dată estimări mai pesimiste despre creşterea economică a României decât s-a înregistrat în mod real:

  • 2013 - creşterea economică estimată de FMI = 2,5%; creşterea reală = 3,5%;
  • 2014 - creşterea economică estimată de FMI = 2,2%; creşterea reală = 3,1%;
  • 2015 - creşterea economică estimată de FMI = 2,5%; creşterea reală = 3,9%;
  • 2016 - creşterea economică estimată de FMI = 3,9%; creşterea reală = 4,8%.

Vă mulţumesc.

Deputat Marius-Constantin Budăi, Botoşani.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Muşoiu a depus în scris.

Alte intervenţii nu mai sunt.

Declar închisă prima parte a şedinţei.

 

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)