Antoneta Ioniţă
Antoneta Ioniţă

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.97/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 11, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.24 Antoneta Ioniţă - declaraţie politică având ca titlu "Pentru a evita tragediile, poliţia trebuie să asigure securitatea echipajelor medicale de urgenţă";

Doamna Antoneta Ioniţă:

"Pentru a evita tragediile, poliţia trebuie să asigure securitatea echipajelor medicale de urgenţă"

"De regulă" şi "cu ajutorul" sunt sintagme pe care le întâlnim prea des în legislaţia românească şi care, din păcate, pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte, dintre a fi în siguranţă şi a te trezi victima unei agresiuni. Pe fondul acestui "de regulă" şi în absenţa unor reglementări clare, s-a ajuns în situaţia în care, în tot mai multe localităţi din ţară, poliţiştii refuză să însoţească echipajele de pe ambulanţe, în situaţii în care aceştia transportă bolnavi psihic sau persoane care prezintă vădite tendinţe de violenţă sau potenţial violente.

La baza acestui fenomen, semnalat de asistenţii medicali din Serviciile de Ambulanţă publice, reprezentaţi de Uniunea Naţională a Sindicatelor Asistenţilor Medicali din Serviciile de Ambulanţă, U.N.S.A.M.S.A., stau prevederile ambigue ale Legii nr. 487/2002, a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice. Potrivit actului normativ, transportul unui bolnav psihic, agresiv sau potenţial agresiv, către spital sau de la un spital la altul, se realizează, "de regulă", prin intermediul Serviciului de ambulanţă, iar cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos, transportul acesteia la spital se realizează "cu ajutorul" poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă.

Numai că, pe fondul lui "de regulă" şi "cu ajutorul", echipajele de poliţie refuză să se urce în cabină, alături de personalul medical al ambulanţei, pentru a supraveghea împreună pacientul agresiv pe timpul transportului, evident, o situaţie care pune în pericol viaţa pacientului, care poate oricând să deschidă uşa maşinii, dar şi viaţa şoferului şi a asistentului şi medicului de pe ambulanţă. Situaţia este cu atât mai absurdă cu cât, atunci când este nevoie, poliţiştii sunt cei care imobilizează un bolnav agresiv şi, potrivit propriilor regulamente ale Ministerului Afacerilor Interne, tot poliţiştilor le revine şi sarcina de a-l supraveghea, pe toată perioada imobilizării, deci şi în timpul transportului către spital sau între diferite unităţi spitaliceşti, în cabină, alături de medic şi de asistentul de pe ambulanţă.

Mai mult, potrivit aceleiaşi Legi a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, un medic sau un asistent medical nu poate decide internarea unui pacient bolnav psihic, fără ca acesta să-şi dea consimţământul, în timp ce un poliţist, după ce constată că bolnavul reprezintă un pericol iminent pentru cei din jur, dar şi pentru sine, poate întocmi un raport în baza căruia propune internarea pacientului violent, chiar dacă acesta refuză.

În realitatea anului 2019, viaţa echipajelor de pe ambulanţă şi a bolnavilor agresivi este pusă serios în pericol, cât timp poliţiştii refuză să se urce în salvări şi, invocând proceduri operaţionale interne, se rezumă să escorteze cu maşina din dotare ambulanţa, fără a avea nicio secundă control pe ceea ce se întâmplă în interior cu pacientul, cu personalul medical, cu şoferul şi chiar cu aparatura, toate puse în pericol. Deşi parte a aceluiaşi minister, se pare că o colaborare optimă între cele două instituţii nu este posibilă în acest moment.

Prin arhive, susţin asistenţii medicali de pe ambulanţe, ar exista un protocol din 2006, încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii, în care se prevede instituirea, ca "principiu de intervenţie, regula muncii în echipă mixtă (medic psihiatru/de familie, asistent medical/social, cu ajutorul poliţiei, jandarmeriei şi pompierilor), în cazurile în care tulburările mintale şi comportamentul unui bolnav psihic prezintă un risc major de săvârşire a unor acte de agresivitate, în vederea transportării acestuia la unitatea de psihiatrie cea mai apropiată şi care are asigurate condiţii de asistenţă specifice". Tot în acest protocol se specifică şi faptul că transportul se face cu ambulanţa, dar însoţită de poliţist, singurul în măsură să introducă pacientul în maşina salvării, chiar dacă acesta se opune.

Vă rog să remarcaţi că şi aici avem de-a face cu aceeaşi sintagmă, "cu ajutorul", fără ca nimeni să oblige poliţistul, jandarmul sau pompierul să urce alături de echipajul medical, pe care îl lasă lipsit de orice siguranţă.

De aceea, consider că se impune o modificare a Legii sănătăţii mintale, cu reguli clare, din care să dispară sintagmele "de regulă" şi "cu ajutorul" şi încheierea unor protocoale cu prevederi la fel de clare, între Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din subordinea aceluiaşi minister şi Ministerul Sănătăţii, astfel ca securitatea pacienţilor şi echipajelor de pe ambulanţe să nu mai poată fi pusă în pericol.