|
Domnul Nicolae Roman: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, "Poporul român trebuie să ştie câteva aspecte sociale din statutul de colonie a României!" Potrivit Constituţiei, România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Situaţia, de fapt, pare să confirme contrariul. Actualul Parlament şi Guvern lucrează pentru entităţi al căror interes nu corespunde cu cel al societăţii româneşti, în ansamblu, iar unii au pretenţii nejustificate istoric. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut un impact major asupra societăţii româneşti. Suportul populaţiei a fost foarte ridicat, pentru că aceasta percepea integrarea în blocul vest-european ca pe repararea unei mari nedreptăţi istorice făcute nouă, menită să ne rezolve problema prosperităţii şi a dezvoltării la noi standarde. Privind retrospectiv, preluarea de către capitalul străin a sectoarelor de interes ale României a însemnat, din păcate, transformarea ţării noastre în colonie. Pandemia a scos la iveală obedienţa României faţă de Uniunea Europeană, dar şi dubla măsură de lucru între statele Uniunii, după ce muncitori români au fost angajaţi şi transportaţi în Germania, atunci când toate statele europene au fost practic închise. Dezorganizarea controlului şi disoluţia aparatului de ordine publică a reprezentat, alături de căderea economiei şi de diminuarea suportului social pentru cei în dificultate, un factor cu o contribuţie masivă la sărăcirea populaţiei şi la migrarea accelerată, în valuri, a forţei de muncă. Paradoxal, s-a creat şi există un război români contra români. Astfel, românii care au rămas în ţară sunt consideraţi slugile capitalului străin care acţionează în România şi îşi desconsideră obligaţiile, iar cei care au migrat spre vest sunt consideraţi sclavi pe plantaţiile de căpşuni şi sparanghel. Acest fenomen nu poate fi explicat prin tradiţie, mentalitate sau presupusa natură a românilor, ci prin contextul social actual care l-a produs şi care plasează responsabilitatea pe sistemul nostru de guvernare. Patriotismul, componenta fundamentală a conştiinţei naţionale a fost şters din vocabularul şi din istoriografia românească postdecembristă şi are implicaţii majore asupra angajării forţelor din sistemul de apărare a patriei. Educaţia, care are şi a avut roluri multiple pentru individ şi pentru societate, prezintă o polarizare accentuată privind accesul tinerilor. Dacă participarea la formele universitare de educaţie a crescut rapid în ultimii ani, participarea la formele preuniversitare a scăzut. Sistemul de educaţie perpetuează diferenţe enorme între rural şi urban, sau între urbanul sărac şi cel bogat, cu consecinţe multiple pentru români şi nu în ultimul rând pentru economia ţării. Există situaţii, din păcate frecvente, de neînscriere în sistemul şcolar, de abandon înainte de finalizarea studiilor primare şi gimnaziale. Învăţământul vocaţional este insuficient dezvoltat şi lipsit de o orientare clară. Întrebarea legitimă faţă de această situaţie este dacă actualul şi viitorul Guvern acceptă să fie în continuare un veritabil asasin economic pentru ţară sau va ieşi din acest statut şi va adopta măsuri benefice de salvare economico-sociale? Deputat AUR, Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman. Mulţumesc.
|