|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu: Produceţi voi, ca să irosească ei! Asta este, de fapt, ceea ce vă cere Guvernul PSD-PNL în noua ordonanţă, noul pachet de creştere a taxelor pentru păstrarea sinecurilor. Au săpat în bugetul public o gaură de peste 40 de miliarde. O gaură mai mare decât am avut în pandemie, pentru că nu s-au oprit nicicum din a cheltui. Şi nu doar cheltuieli pe care le aveau deja antamate, ci cheltuieli nou create în fiecare săptămână, în încercarea de a umfla fiecare instituţie în loc de a o reforma, în încercarea de a proteja şi a da din ce în ce mai multe bonusuri sinecurilor din apropiere, şi au rămas fără bani. Aşa că vin şi impun mai multe mediului privat, cu taxe mai mari, care o să afecteze peste 2,5 milioane de români şi familiile lor. Exact iniţiativa privată, cei care mişcă în ţara asta, care ne apropie de viitor, care ne apropie de un standard mai bun de viaţă. Ştim chiar din nota lor de fundamentare că vor să ia peste 20 de miliarde în plus din mediul privat şi, deşi spun că strâng cureaua şi fac economii, maximul economiilor pe care şi le propun este de 3,37 de miliarde. Practic, vor să ia 6 lei în plus din privat, dar să economisească doar maximum un leu cât ţine de cheltuielile lor. Şi nu mă înţelegeţi greşit. Eu nu o să vin să spun că n-avem nevoie de taxe. Sigur că avem nevoie de resurse ca să putem să ne gospodărim împreună pentru lucrurile de care ne pasă - educaţie, sănătate, dezvoltarea comunităţilor, sprijin pentru familii. Problema este că nu fac nimic din toate astea mai bine. La Sănătate aveam deja bani europeni şi au trimis înapoi la Bruxelles banii gratis pe care îi aveam pentru spitale, pentru că din cei 2 ani de mandat, domnul Rafila s-a ocupat aproape jumătate să blocheze listele pe care le avea deja ca să demareze proiectele de investiţii. Şi acum proiectele sunt prea întârziate ca să poată merge mai departe cu bani europeni. Aşa că România renunţă la bani gratis, însă se împrumută la dobânzi uriaşe. Educaţie? Sigur, am auzit asta de la Preşedinte, de la mulţi dintre politicieni. Realitatea este însă că acum am consumat mai puţin de jumătate din banii europeni din PNRR pe care îi aveam pentru microbuze şcolare, pentru reducerea abandonului şcolar. Reducerea abandonului şcolar - poate una dintre cele mai importante priorităţi ale României. Şi, cu toate astea, banii aceia rămân nefolosiţi. PSD şi PNL au uitat, desigur, şi de creşterile salariale pe care le-au promis profesorilor sau directorilor până în august. Căci, iată, suntem în toamnă şi nicio urmă a Legii salarizării unitare. Când vorbim de comunităţi şi de dezvoltarea comunităţilor, ştim deja, tot de la Guvern, că banii sunt indisponibili. Proiectele europene din comunităţile mici şi mari din România sunt în derulare. Sunt cereri de 320 de milioane, dar Guvernul spune că banii pentru ele sunt indisponibili şi le-a dat mai puţin de un sfert de atât. Şi vă întreb, până la urmă, de ce un român din mediul privat, antreprenor sau din propriul salariu, să strângă cureaua şi să plătească mai mult la stat, rămânându-i mai puţini bani în buzunar, când salarii uriaşe, ca acela de 16.000 de euro pe lună, la ASF, o autoritate care a eşuat în supravegherea pieţei RCA-urilor, rămân neatinse şi, mai mult decât atât, exact când se propun taxe mai mari, îşi dau şi ei bonusuri mai mari pentru incompetenţă?
|