Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.161/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 29, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.24 | Dănuţ Aelenei - declaraţie politică despre "Desfiinţarea CERONAV!"; | ![]() |
||
|
"Desfiinţarea CERONAV!" Înfiinţat în 1976, când IMO nici nu era IMO, ci IMCO, adică un organism consultativ, Centrul de Perfecţionare a Lucrătorilor din Marina Civilă, CPLMC, adică CERONAV-ul de astăzi, a fost prima structură dedicată instruirii personalului navigant din lume. CERONAV este singura instituţie din domeniul maritim din România care, nevoită să se mişte în pas cu vremurile, chiar s-a mişcat. Este o structură care are responsabilitatea conformităţii formării continue a navigatorilor din România, cu prevederile aplicabile ale vremii. În spiritul microbului autodistrugerii, care ne-a caracterizat de multă vreme încoace, aproape că mi se pare firesc ca CERONAV, o instituţie cu reputaţie foarte bună, singura din România în domeniul maritim, să fie desfiinţată sau diluată! Eu nu cred că, legal, acest lucru este posibil. Ar însemna ca principiile foarte clare ale International Maritime Organization, referitoare la autorizare, acreditare, evaluare, certificare şi formare, să fie nesocotite. Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, Guvernul vrea ca anumite instituţii publice locale sau centrale să-şi continue activitatea în mod independent doar în anumite condiţii, în rest, acestea vor fi desfiinţate, reorganizate sau vor fuziona cu alte structuri ale statului. Vizat de o astfel de fuziune este şi Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV Constanţa, care ar putea fi comasat, cel mai probabil, cu ANR - Autoritatea Navală Română. Comasarea CERONAV cu alte instituţii nu ar duce la o economie la buget, deoarece CERONAV se autofinanţează integral. Ea ar supune la un risc inutil certificarea celor peste 50 000 de marinari, personal navigant fluvial, portuar şi offshore. Orice alt model, diferit de cel care funcţionează de aproape 50 de ani, este un experiment care supune unui risc major o întreagă categorie socioprofesională, care ar putea pierde locurile de muncă şi libera practică în flota mondială. Modificarea unui sistem de succes, care funcţionează, poate duce la probleme economice şi sociale, mai ales în zona Constanţei. Legal, aşa cum am spus, nu cred că e posibilă desfiinţarea CERONAV, pentru că asta este de fapt această comasare. Pe de altă parte, trebuie să nu ne pierdem încrederea în capacitatea unora să facă foarte mult rău! De fapt, simpla discuţie despre desfiinţarea CERONAV a făcut mult rău. Ne-a arătat cât de mici putem deveni, la nivel de guvernare, dacă ne propunem. |


