Marius-Nicolae Alecsandru
Marius-Nicolae Alecsandru

Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.25 Marius-Nicolae Alecsandru - declaraţie politică având titlul "Ion Iliescu, reload? Oare chiar este nemuritor?";

 

Domnul Cătălin Drulă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Dau cuvântul domnului deputat Marius Alecsandru, de la Grupul USR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius-Nicolae Alecsandru:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Tema declaraţiei de astăzi: "Ion Iliescu, reload? Oare chiar este nemuritor?".

Asistăm în aceste zile la un spectacol grotesc pe scena politică, provocat de către specialiştii şi socialiştii de caviar ai PSD.

Ei se dau acum de ceasul morţii cum că le pasă aşa tare de cetăţean, dar dovedesc că suferă de amnezie, uitând că au guvernat mai toată perioada de dup㠒89, uitând cine căra banii cu portbagajul prin Vaslui, uitând cum picau banii ciolăciţi din sacoul preaşcolitului Nordis Premier, uitând de banii tranzacţionaţi prin cimitire şi lifturi de către fugarul doctor Oprescu, uitând de tablourile lui Darius Vâlcov, fost ministru PSD al finanţelor, uitând de mai actualele cutii de pantofi pline cu bani ale fostului şef de cabinet al lui Grindeanu.

Şi am amintit numai o parte mică din toate cazurile în care şi-au demonstrat PSD-iştii grija faţă de cetăţean.

Sorin Grindeanu invocă acum un slogan al mentorului lor etern, nemuritorul Ion Iliescu, acel: "Nu ne vindem ţara!", din anii ’90. Oare ne-am întors în timp? Sau poate că Ion Iliescu nici nu a murit şi a fost doar o înscenare, căci altfel nu mai înţeleg această argumentaţie numită "Iliescu Reload"!

Mai nou, Grindeanu vrea să-i resusciteze pe toţi balaurii politici din PSD care au nenorocit această ţară, se gândeşte el că asta îşi doresc românii. A aflat de la lecţia pe care au primit-o la ultimele alegeri prezidenţiale şi vrea să readucă în peisaj 3 personaje care au fost cele mai nocive din istoria României de dup㠒89: Adrian Năstase, Ponta şi Dragnea. Cam asta este reforma la care s-a gândit Grindeanu, şi bineînţeles că vinovat este Ilie Bolojan, că nu înţelege aceste viziuni reformatoare.

Au tot încercat să trântească miniştrii USR, pentru că erau vocali şi le deranjau sinecurile cu reformele implementate. Au văzut că nu reuşesc cu miniştri USR, s-au hotărât acum să atace la cap, direct la premierul Bolojan.

PSD, de fapt, vrea la fel de tare să plece şi USR, căci le deranjează încrengăturile şi combinaţiile, mai ales acum cu banii mulţi care vor veni prin Programul SAFE.

A... şi era să uit de Olguţa, Olguţʾ şi Câciʾ, care suferă cumplit de sărăcie din cauza reformelor lui Bolojan, dar vedem că au case de milioane de euro şi maşini luxoase.

A... şi pentru Olguţa am o dedicaţie specială: piesa "Oglinda" a trupei rock "Omul cu Şobolani"!

Marius Alecsandru, deputat al USR de Buzău.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.