Parliamentary debates

Domnul Adrian-Alin Petrache:

"Cerşetoria - un mod de viaţă"

Din nefericire, cerşetoria a ajuns o prezenţă zilnică în viaţa noastră. Fenomenul continuă să se extindă şi este greu de spus dacă cineva îi cunoaşte dimensiunile. Îl practică sub privirile noastre - uneori miloase şi compătimitoare, deseori indiferente sau iritate de insistenţele cerşetorilor întâlniţi aproape la tot pasul - bătrâni, maturi, tineri şi din ce în ce mai mulţi copii. Cu certitudine, îngrijorător de mulţi copii au ajuns să trăiască printre noi, zi de zi, cu mâna întinsă.

În România nu se ştie exact câţi copii cerşesc deşi s-a constatat, fără prea multe consecinţe, creşterea numărului de copii ai străzii care cerşesc şi care, totodată, se află sub incidenţa abandonului şcolar.

Sărăcia, şomajul părinţilor, lipsa educaţiei, provenienţa dintr-un mediu abuziv, violenţa în familie, divorţul părinţilor, părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau anturajul sunt principalele cauze care conduc la practicarea cerşetoriei de către copii. Consecinţele faptului că minorii ajung să practice această "meserie" degradantă sunt dintre cele mai dramatice. Aceştia fie abandonează şcoala, fie încap pe mâna traficanţilor de fiinţe umane, fie încep să consume substanţe stupefiante ori sunt supuşi abuzurilor fizice şi emoţionale, ajungând să se implice în activităţi ilegale (prostituţie, vânzare de droguri ş.a.).

Este un tablou înfricoşător, mai ales că în el apar copiii, fiinţe nevinovate care nu conştientizează şi nu bănuiesc efectele practicării acestei activităţi care le îngrădesc, de cele mai multe ori, pentru totdeauna, posibilităţile de a duce un trai decent, uman.

Copiii care cerşesc sunt, din nefericire, o prezenţă zilnică în viaţa noastră. Ne-am obişnuit, ca şi când aceştia ar face parte din peisajul normal, urban. Străinii ne blamează şi ne privesc întrebători.

Indiferent de povestea pe care o spun: că sunt orfani, că sunt şapte fraţi acasă, că nu au ce mânca, ei, copiii cerşetori, sunt nişte victime. Totodată, faptul că nişte părinţi îşi folosesc proprii copii să facă acest lucru, nu rareori prin aplicarea unor tratamente inumane pentru a capta mila publicului, prezintă, de asemenea, un evident pericol pentru dezvoltarea copiilor respectivi.

Obligarea unui minor să cerşească răpeşte copilului orice şansă de a se bucura de frumuseţea copilăriei, de a duce un trai decent, uman, provocându-i acestuia traume ce nu pot fi depăşite, deziluzii, imposibilitatea de a se dezvolta şi de a realiza că viaţa nu înseamnă numai bătăi, mizerie şi teamă.

Chiar dacă cerşetoria este un fenomen greu de eradicat, modificarea legislaţiei existente, precum şi aplicarea cu fermitate a legii, ar duce la responsabilizarea atât a celor care obligă minorii la astfel de practici indezirabile, cât şi a opiniei publice cu privire la consecinţele încurajării cerşetoriei. Astfel, prin luarea unor măsuri dintre cele mai drastice s-ar putea contracara aceste comportamente care aduc atingere ordinii publice, într-o ţară pe care o dorim civilizată.

Consider că cerşetoria, în toate formele sale, dar mai ales fapta unei persoane de a obliga un copil să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, trebuie să fie o problemă aflată în permanenţă în atenţia autorităţilor de aplicare a legii.