Parliamentary debates

Domnul Mihăiţă Găină:

"Biserica trasează direcţii bune în viaţa copiilor noştri"

Din ce în ce mai des este blamată, global, Biserica, fie ea ortodoxă sau catolică, pentru unele derapaje comportamentale şi particulare ale unor preoţi. De multe ori, aceste fapte negative îi ţin la distanţă pe mulţi dintre români, precum şi pe copiii acestora, nu doar de divinitate, ci şi de rolul pe care Biserica îl poate juca în viaţa unora dintre noi.

Din păcate, s-a ajuns aici şi din cauza goanei după senzaţional sau de faimă a mijloacelor media. Nu ţin să mă erijez în postura de avocat al nimănui, însă permiteţi-mi să mă refer în această declaraţie la funcţia educativă exercitată de preoţi, de care se bucură o mare parte dintre minori. Cu toţii avem cunoştinţă de problemele, provocările şi neajunsurile din domeniul educaţiei din ţara noastră, mai ales că acestea se răsfrâng asupra copiilor noştri. Copiii României nu sunt doar cei din familia mea sau din familiile dumneavoastră sau cei pe care îi vedem prin mall-uri, cinematografe, cafenele sau pe la restaurante. Majoritatea copiilor din România sunt cei de la sate, ale căror familii au mari probleme să le asigure hrana, îmbrăcămintea şi rechizitele. Din nefericire, o mare parte dintre aceşti copii ajung să muncească în gospodăriile familiei, cot la cot cu părinţii şi bunicii lor, pentru a-şi asigura traiul. Aşadar, pentru nevoile spirituale şi chiar pentru o educaţie temeinică şi sănătoasă nu prea mai este timp, având în vedere că părinţii sunt solicitaţi mai mereu de diverse treburi pecuniare. O altă mare parte dintre aceşti copii au o situaţie şi mai grea. Au rămas acasă doar cu bunicii sau cu diverse alte rude, şi asta pentru că părinţii lor au fost nevoiţi să plece la muncă în străinătate.

Conform datelor furnizate de Direcţia pentru Protecţia Copilului, anul trecut numărul minorilor ai căror părinţi lucrau peste hotare atinsese cifra de 83.000 de persoane.

Din nefericire, trebuie să subliniez şi existenţa acelei categorii pe care eu o consider de departe cea mai obijduită, respectiv cea a minorilor aflaţi în afara sistemului de învăţământ, adică acei copii care fie nu au fost niciodată înscrişi la grădiniţă sau la şcoală, fie sunt cei care şi-au abandonat studiile. Conform celui mai recent studiu UNICEF, realizat chiar anul trecut în colaborare cu Ministerul Educaţiei, rata abandonului şcolar în România este de peste 17%. Pe lângă această cifră alarmantă, trebuie să ţinem cont şi de faptul că numărul acestor copii este în creştere.

Din câte ştiu eu, copiii sunt viitorul nostru, copiii sunt şansa noastră la o ţară mai bună, copiii sunt reprezentanţii unei viitoare societăţi de seamă. Dar cum facem să obţinem din copiii noştri nişte oameni de bine, demni de laudă, care să ne facă cinste? Dar mai ales cum îi facem să-şi dorească o viaţă mai bună, dar concomitent şi demnă? Cum îi facem să-şi dorească să devină "cineva"? Cum îi facem să înţeleagă că reuşita lor în viaţă înseamnă de fapt reuşita unui popor întreg?!

Personal consider că toţi copiii au nevoie de sprijinul spiritual al preoţilor din parohiile de care aparţin. Deloc în mod deosebit, o parte dintre aceşti minori beneficiază şi de ajutorul material al unor biserici. Există mai multe parohii, la nivel naţional, atât catolice cât şi ortodoxe, care le asigură copiilor programe de recreere, dar şi de dezvoltare personală, ori de meditaţii gratuite la mai multe materii, o reală reuşită pe care ţin să o salut de la această tribună a Parlamentului.

Entuziasmul cu care majoritatea românilor iau parte nu doar la slujbe, ci şi la activităţile organizate de biserici, demonstrează necesitatea sprijinului pe care şi noi, ca politicieni, trebuie să-l oferim pentru aceste demersuri lăudabile. Îmi exprim speranţa ca cei care nu sunt de acord cu oferirea de către Biserică a acestor forme de ajutor pentru copiii singuri, abuzaţi, săraci, orfani, cu dizabilităţi, să nu mai iasă să blameze asemenea fapte bune în spaţiul public şi nici să nu blocheze gesturile de caritate.

Îmi afirm aici, în faţa dumneavoastră, disponibilitatea de a pleda această cauză ori de câte ori există cele mai mici speranţe de reuşită în această direcţie bună deschisă de Biserică, precum şi de a susţine orice iniţiativă legislativă care să maximizeze realizarea acestor forme de caritate atât de necesare societăţii româneşti a acestor ani.