Parliamentary debates

Domnul Iusein Ibram:

"Disputa turco-armeană privind evenimentele din 1915"

Noi onorăm memoria armenilor otomani care şi-au pierdut viaţa în circumstanţele tragice ale Primului Război Mondial şi împărtăşim suferinţa urmaşilor lor. Într-adevăr, Turcia recunoaşte în mod public suferinţele îndurate de armenii otomani în timpul Primului Război Mondial şi acordă condoleanţe descendenţilor acestora.

Noi nu contestăm suferinţa imensă a armenilor otomani. Ceea ce contestăm este reprezentarea acestor evenimente tragice drept "genocid" comis de o parte împotriva celeilalte, desconsiderând suferinţa trăită de celelalte comunităţi ale Imperiului şi istoria complexă din spatele lor.

Istoria nu poate fi construită pe memorii selective şi revendicări contestate. Turci, armeni, kurzi, arabi, musulmani, creştini - milioane au murit şi milioane au fost răniţi, forţaţi să emigreze, şi-au pierdut casele şi li s-au distrus vieţile în timpul unui război mondial în care Turcia otomană lupta împotriva forţelor ruseşti în Est, pierzând un sfert de milion de concetăţeni în războaiele din Vest, la Galiapoli, în 1915. Cu toţii trebuie să deplângem această pierdere imensă. Este o durere împărtăşită.

Printr-un demers comun al istoricilor turci şi armeni, ar trebui să găsim o modalitate de a stabili o memorie corectă a acestei perioade şi credem că aceasta va deschide calea către o reconciliere durabilă. Propunerea Turciei, din 2005, privind stabilirea unei comisii istorice comune este încă valabilă. Turcia a declarat public că este gata să accepte rezultatele demersului acestei comisii. De asemenea, credem că protocoalele de la Zurich din 2009 vor ajuta la normalizarea relaţiilor dintre cele două ţări.

Referinţele la genocid nu pot fi considerate fapte istorice dovedite. Istorici occidentali renumiţi, cum ar fi Stanford Shaw, Guenter Lewy, Bernard Lewis, Justin Mc-Carthy, Michael Gunter, Norman Stone şi Jeremy Salt, precum şi numeroşi istorici turci infirmă teza genocidului, susţinând că otomanii nu au efectuat un masacru sistematic împotriva vreunui grup, inclusiv armeni. Arhivele turceşti, ruseşti, britanice, franceze şi germane oferă dovezi convingătoare privind intrigile statelor beligerante, în special Rusia, de a incita armenii împotriva statului Otoman şi a populaţiilor sale.

Totodată, nu există niciun temei legal pentru a accepta teza genocidului. Într-adevăr, deciziile recente ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale Curţii Constituţionale franceze din 2016 au susţinut în mod clar poziţia turcă în această privinţă, subliniind faptul că natura evenimentelor din 1915 e un subiect ce ţine de dezbatere ştiinţifică. În cazul Perincek din Elveţia, CEDO a concluzionat că nu are competenţa de a califica evenimentele din 1915 drept genocid conform dreptului internaţional. De altfel, Curtea a anunţat că problema e deschisă discuţiilor şi e o chestiune de dezbatere.

În mod similar, evenimentele istorice nu pot fi decise prin decizii parlamentare. Nu este de datoria parlamentelor să emită sentinţe cu privire la evenimentele istorice care au avut loc în alte ţări. Politizarea istoriei cu scopul atingerii unor obiective pe termen scurt face mai mult rău decât bine, ceea ce, în cele din urmă, îngreunează procesul de reconciliere dintre cele două popoare.

Turcii şi armenii au trăit în pace şi armonie timp de o mie de ani şi această latură a istoriei comune este ceea ce ar trebui să ghideze generaţiile viitoare ale celor două popoare învecinate.

În calitate de partener strategic şi de aliat al Turciei, pe de o parte, şi având relaţii bune cu Armenia, pe de altă parte, România urmează o politică echilibrată în această privinţă. România nu a luat partea cuiva, ci a încurajat Ankara şi Erevanul să ajungă la un consens în această chestiune istorică sensibilă. Această politică bine consolidată ar trebui să continue.