Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.16/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 9, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.27 | Biró Rozália-Ibolya - intervenţie politică intitulată "15 ani în Uniunea Europeană"; | ![]() |
||
|
"15 ani în Uniunea Europeană" De 15 ani România este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Au trecut 15 ani de când aspiraţiile şi eforturile noastre s-au materializat într-unul dintre cele mai importante proiecte de ţară. După 1990, intrarea în Alianţa Nord-Atlantică şi aderarea la Uniunea Europeană au fost obiectivele esenţiale ale ţării noastre. Aderarea la Uniunea Europeană a însemnat pentru România recunoaştere dincolo de graniţele estului, un pas important pe drumul unei dezvoltări durabile, şi deschiderea spre un nou model social, spre noi perspective în beneficiul tuturor cetăţenilor acestei ţări. Au trecut 15 ani în care am fost martorii unor transformări majore. Au fost 15 ani de dezvoltare şi de consolidare a democraţiei, dar au existat şi puncte nevralgice. Cel mai mare avantaj al aderării au fost fondurile europene, menite să contribuie la dezvoltarea ţării şi la recuperarea decalajelor faţă de statele cu vechime ale Uniunii, însă România nu a reuşit întotdeauna să atragă toate sumele alocate de Bruxelles, situându-se pe ultimele locuri între ţările Uniunii la acest capitol. Un alt avantaj al cetăţenilor din România este libera circulaţie în spaţiul UE, dar, în acelaşi timp, acest fapt a însemnat şi plecarea a milioane de cetăţeni români să lucreze în alte ţări europene. După 15 ani în Forul comunitar, România este în continuare sub Mecanismul de cooperare şi verificare în domeniul justiţiei, este în afara spaţiului Schengen. România încă aşteaptă intrarea în spaţiul Schengen, deziderat care, în acest moment, se situează la nivelul de promisiuni. Şi aderarea la moneda euro rămâne un obiectiv de viitor. După cum ştim, în 2016, România îndeplinea patru dintre cele cinci criterii de convergenţă în vederea aderării la zona euro. Acum însă, ţara noastră îndeplineşte doar unul dintre aceste criterii, iar termenul anunţat de actualul ministru de Finanţe este 2029. Ne întrebăm dacă şansele de a îndeplini acest obiectiv sunt reale. În ultimii ani s-a vorbit despre "România educată". Oare se poate vorbi despre o Românie educată atât timp cât, după 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, mai există şcoli în care copiii învaţă în frig sau sunt obligaţi să meargă la toaletă în curte? Pandemia a scos la iveală şi alte disfuncţionalităţi în sistemul educaţional. În secolul XXI, în era Internetului, multe regiuni ale ţării s-au confruntat cu lipsa infrastructurii necesare desfăşurării orelor de curs în format online. Cu toate acestea însă, după 15 ani, România susţine ferm că nu există alternativă la această uniune politică şi economică. Însă totul evoluează şi într-o direcţie pentru care şi noi, cetăţenii ţărilor membre, suntem responsabili. De aceea, când vorbim despre viitorul Uniunii Europene, este nevoie de un dialog amplu şi de implicare. Trăim vremuri complicate. Pandemia de coronavirus ne-a afectat grav, ne-a dat multe lecţii, însă datoria noastră este să învăţăm din faptul că Uniunea Europeană şi ţările membre nu au fost suficient de pregătite şi nu am avut un răspuns prompt în faţa acestei situaţii fără precedent. Pentru a nu ne mai confrunta cu astfel de situaţii este nevoie de o colaborare mai strânsă între actorii politici, atât pe plan intern, cât şi pe plan european. În acest context, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană s-au angajat să asculte cetăţenii europeni şi să ia măsuri, în limitele competenţelor lor, în urma recomandărilor formulate. Platforma de dezbateri, definită prin Conferinţa privind viitorul Europei, reprezintă o ocazie unică şi oportună pentru cetăţenii europeni de a dezbate provocările şi priorităţile Europei. Astfel, cetăţenii europeni, din toate categoriile sociale şi din toate colţurile Uniunii, tinerii - care au un rol central - pot contribui acum la conturarea proiectului European. Autorităţile europene, naţionale, regionale şi locale, precum şi societatea civilă şi alte organizaţii, care doresc, pot să deruleze evenimente şi să contribuie cu idei. UDMR salută acest proiect şi îl consideră binevenit pentru că, prin dialogul direct, reduce distanţa dintre participanţii la dezbateri, între autorităţi şi cetăţenii implicaţi. De asemenea, Uniunea consideră importantă continuarea dialogului, iniţiat prin Conferinţa privind viitorul Europei, şi după terminarea proiectului. Din punct de vedere al UDMR, eficacitatea acestui dialog se va putea măsura prin acele acţiuni care au scopul de a pune în practică aşteptările cetăţenilor europeni, formulate în concluziile Conferinţei privind viitorul Europei. Ca stat membru al UE, trebuie să putem asigura calitatea vieţii cetăţenilor noştri şi, în acest sens, trebuie să ne asigurăm că deţinem suficientă putere economică, strategii care să fie concretizate în planuri de acţiune cu termene clare. Astfel, rolul actorilor economici este foarte important, adăugând politici sociale viabile şi strategii de dezvoltare durabilă şi implementarea responsabilă a acestora, cu siguranţă, se vor înregistra rezultate. Iar rezultatele se măsoară în siguranţa, bunăstarea şi nivelul de trai al cetăţenilor noştri şi, în acelaşi timp, putem asigura un viitor sigur generaţiilor următoare. Acum, când tendinţele extremiste se accentuează, iar la frontiera estică a Uniunii sunt încercări de a declanşa un conflict armat, este nevoie de mai multă unitate şi de dialog. România şi-a exprimat ferm poziţia în regiune prin susţinerea unei Uniuni Europene stabile atât din punct de vedere economic, cât şi geopolitic. Uniunea Europeană reprezintă o valoare unică, iar noi, cetăţenii săi, avem datoria să o păstrăm şi să contribuim la dezvoltarea ei. România, prin obligaţiile asumate în urmă cu 15 ani, odată cu aderarea la UE, îşi propune să contribuie la consolidarea acestei construcţii europene şi la protejarea în faţa tuturor pericolelor care apar. Este datoria noastră, a tuturor cetăţenilor, să luptăm pentru o Europă unită şi prosperă, o moştenire sigură pentru generaţiile viitoare. |


