Mihăiţă Găină
Mihăiţă Găină

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 21, 2015

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.28 Mihăiţă Găină - declaraţie politică având subiectul: "Cerşetoria infantilă, o pată pe obrazul societăţii româneşti";

Domnul Mihăiţă Găină:

"Cerşetoria infantilă, o pată pe obrazul societăţii româneşti"

Exploatarea cerşetoriei este pedepsită de Codul penal cu până la cinci ani de închisoare, însă, cu toate acestea, deşi există cadru legislativ, autorităţile nu reuşesc să diminueze acest fenomen.

Nu există nicio localitate din ţara asta unde să nu întâlnim copii la cerşit, pe străzi, în mijloacele de transport, în diverse locuri publice, de la zonele cu potenţial turistic la biserici, cimitire sau proximitatea magazinelor în care se comercializează pâine. Potrivit autorităţilor, în ultimii ani s-a înregistrat o creştere a numărului de copii abandonaţi care au ajuns doar ai străzii, dar şi al numărului de cazuri de cerşetorie infantilă. Locul copiilor este la şcoală, nu pe stradă! Oricâţi vinovaţi am identifica pentru această problemă sensibilă, şi Guvernul trebuie să se implice mult mai activ în combaterea acestui fenomen deplorabil, mai ales că situaţia cerşetoriei este una de interes naţional. Este adevărat că, deşi nu există o statistică oficială clară privind amploarea acestui fenomen, din datele furnizate de Poliţie rezultă că un cerşetor strânge, în fiecare lună, în medie 2.000 de lei. În schimb, un minor de la colţul străzii va agonisi până la 7.000 de lei lunar. Este greu să diminuezi acest fenomen al cerşetoriei prin aplicarea legii, fiindcă această infracţiune este încurajată de atitudinea permisivă a întregii societăţi. Fiecare dintre noi are cunoştinţă de campaniile demarate de Poliţie prin care se militează pentru stoparea gesturilor filantropice cu cerşetorii, doar că la toate aceste apeluri nu se oferă răspunsurile corespunzătoare. Dacă românii nu le-ar mai oferi bani, cu siguranţă aceştia ar dispărea, treptat, din peisaj, lucru care ar duce la destrămarea reţelelor organizate care se ocupă cu exploatarea copiilor prin cerşetorie.

Opinia publică europeană s-a arătat, în repetate rânduri, extrem de iritată şi de revoltată de problema cerşetoriei infantile exportată de România peste hotare.

Este clar ca lumina zilei că avem nevoie, pe lângă cadrul legislativ, şi de programe de educare a copiilor trimişi de părinţi să cerşească. ONG-urile care îşi dedică activitatea copiilor susţin că minorii sunt puşi să cerşească pentru a contribui la supravieţuirea familiilor lor, cea mai mare pondere a acestora înregistrându-se în Bucureşti, dar şi în celelalte mari oraşe. Copiii care ajung să clameze mila şi ajutor financiar de la trecători stau în stradă minimum opt ore pe zi, şapte zile din şapte, motiv pentru care starea lor de sănătate este precară. Aceşti minori ajung să sufere de diverse boli grave, de la cele de piele la TBC, diverse forme de hepatită, sau ajung să fie infectaţi cu HIV. La fel de grav este şi faptul că, din cauza statului pe stradă, peste 61% dintre aceşti cerşetori abandonează şcoala în jurul vârstei de 11 ani, iar aproape jumătate dintre ei sunt complet analfabeţi.

Drept soluţii consider că este nevoie de înăsprirea cadrului legislativ prin majorarea pedepselor prevăzute în Codul penal, astfel încât părinţii să fie constrânşi să nu îşi mai trimită copiii la cerşit. De asemenea, trebuie schimbată mentalitatea societăţii, care continuă să gireze cu mici pomeni acest fenomen. Oamenii trebuie să înţeleagă că dacă oferă câţiva lei copiilor cerşetori, nu le rezolvă acestora problemele, ci, de fapt, încurajează în mod direct dezvoltarea reţelelor organizate de trafic de persoane. De asemenea, aştept ca statul să ia măsuri urgente şi eficiente pentru anihilarea acestui fenomen care tinde să se extindă pe zi ce trece, fiind provocat şi de sărăcirea populaţiei, şi care a ajuns să ne creeze prejudicii imense de imagine pe plan internaţional.