Marius-Constantin Budăi
Marius-Constantin Budăi

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.28 Marius-Constantin Budăi - declaraţie politică: "Alocaţiile pentru toţi copiii vor fi majorate de la 1 martie, ca urmare a modificărilor legislative introduse de coaliţia PSD-ALDE, în ciuda exerciţiilor de imagine ale opoziţiei";

Domnul Marius-Constantin Budăi:

"Alocaţiile pentru toţi copiii vor fi majorate de la 1 martie, ca urmare a modificărilor legislative introduse de coaliţia PSD-ALDE, în ciuda exerciţiilor de imagine ale opoziţiei"

PSD a modificat cadrul legal pentru a mări alocaţiile copiilor.

În acest sens, PSD a trebuit să îndrepte greşelile opoziţiei pentru creşterea alocaţiilor copiilor. Creşterea alocaţiilor a fost făcută în urma unui amendament al PSD la bugetul de stat şi printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru modificarea actualei legi, care va fi emisă de Guvernul PSD-ALDE în cel mai scurt timp.

PNL a depus un amendament inaplicabil, în dezbaterile bugetului de stat. A fost doar un exerciţiu de imagine, fără o bază legală. Liberalii nu au prevăzut mărirea alocaţiilor şi pentru copiii cu dizabilităţi şi au indicat ca sursă de finanţare preluarea excedentului de la Bugetul Asigurărilor Sociale, deşi ştiau că acest lucru este interzis de lege.

În aceste condiţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, a depus un amendament care a fost votat cu largă majoritate, inclusiv de parlamentari ai opoziţiei şi care a prevăzut creşterea alocaţiilor copiilor, cu sursa de finanţare din creşterea deficitului bugetar de la 2,55 la 2,76% din PIB.

Pe de altă parte, pentru majorarea efectivă a alocaţiilor este obligatorie modificarea Legii nr. 61/1993, care la articolul 3 precizează clar formula de calcul: cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR, după cum urmează: 0,4 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap); 0,084 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3) şi 0,168 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Guvernul va proceda la modificările corespunzătoare, prin O.U.G., astfel încât alocaţiile copiilor să se majoreze de la 1 martie.

În fapt, amendamentul propus de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi O.U.G. necesară devansează cu 4 luni majorarea alocaţiilor pentru copii, care era prevăzută pentru luna iulie şi era indicată în programul de guvernare.

Este incalificabil cum reprezentanţii PNL şi USR, după ce au criticat transferul contribuţiilor susţinând, manipulator şi mincinos, că nu rezolvă problema deficitului de la bugetul de pensii, au încercat, absolut nelegal, dar perfect demagogic, să ia din banii pensionarilor, chipurile, pentru a mări alocaţiile copiilor.

Ce se colectează în plus la fondul de pensii nu poate şi nu trebuie mutat în altă parte. O politică social-democrată presupune să ai grijă şi de pensionari şi de copii. Ceea ce alianţa PSD-ALDE a făcut la adoptarea Legii bugetului pentru 2019.

Dezbaterea parlamentară a adus mai multe beneficii pentru cetăţeni - mai mult pentru sănătatea celor mici şi mai mult pentru buna educaţie a copiilor din România.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a propus, iar Comisia pentru buget a aprobat diminuarea bugetului alocat partidelor politice şi SRI - 140 milioane de lei din banii partidelor vor fi transferaţi către educaţie, pentru infrastructura necesară derulării Programului "Masă caldă în şcoli"; 50 de milioane de lei au fost luaţi de la SRI şi transferaţi la Ministerul Sănătăţii pentru programul de tratament al diabetului juvenil şi alte 300 de milioane au fost transferate Ministerului Sănătăţii pentru Programul "Vitamina D". Banii vin din bugetul Ministerului Finanţelor.

Din păcate, preşedintele Klaus Iohannis se preface că a uitat că, în 2017, PNL, partidul său, cerea şi vota suplimentarea bugetului pentru finanţarea partidelor politice.