Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.76/2024
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 21, 2024
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.28 | Nicolae Roman - declaraţie politică având tema "Puterea noastră ca români - «Industria naţională de apărare»"; | ![]() |
||
|
"Puterea noastră ca români - «Industria naţională de apărare»" Până în 1990, România şi fosta URSS erau singurele ţări membre ale Tratatului de la Varşovia care fabricau transportatoare blindate pe roţi. De la înfiinţare, în 1969, şi până în 2007, Uzina Automecanica Moreni, judeţul Dâmboviţa, a produs 13.000 unităţi de transportatoare blindate pe roţi tip 4x4, 6x6, 8x8, dar între 1990 şi 2006 aceasta a produs doar sub 100 unităţi din blindatele SAUR 1 şi ZIMBRUL. Proiectul SAUR II reprezintă şansa revitalizări acestei uzine. La 14 iunie 2017 a fost creată între Automecanica Moreni şi Rheinmetal Germania o societate mixtă româno-germană - Romanian Military Vehicle Systems - cu obiectivul principal al producerii de blindate pe roţi. Această asociere nu a funcţionat, o parte din vină aparţinând şi Ministerului Apărării Naţionale, după cum afirmă ambele părţi implicate. În prezent, Ministerul Apărării Naţionale încearcă să acopere deficitul de tehnică de luptă blindată prin importuri, ceea ce reprezintă un efort bugetar consistent. Indiferent de alianţa din care face parte, în cazul unui conflict, înlocuirea sau repararea tehnicii de luptă avariate se va realiza pe baza unor contracte cu consum mare de timp şi de resurse pentru extragerea din linia frontului. Lipsa unor facilităţi tehnice adecvate reparării sau înlocuirii cu blindate de fabricaţie autohtonă, la nivel naţional, va îngreuna acest proces, care se va reflecta în obţinerea succesului pe câmpului de luptă. O ţară suverană, cu nişte conducători responsabili pe timp de pace, produce tehnică militară ce ar aduce numeroase avantaje economico-financiare României, inclusiv partenerilor din NATO. Partidul Români pentru România îşi propune ca, ajuns la guvernare, să revitalizeze cât mai multe ramuri ale industriei naţionale de apărare. |


