Petru Bejinariu
Petru Bejinariu

Sittings of the Chamber of Deputies of February 2, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of February 2, 1999

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.3 Petru Bejinariu - evocarea personalităţii lui Eudoxiu Hurmuzachi, la 125 de ani de la moartea acestuia;

Domnul Adrian Năstase:

................................................

Are cuvântul în continuare domnul deputat Petru Bejinariu. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Neacşu.

Domnul Petru Bejinariu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La 125 de ani de la moartea marelui cărturar patriot din Bucovina, Eudocxiu Hurmuzachi, am simţit datoria, dar şi onoarea, de a încerca o evocare comemorativă de la înalta tribună a Parlamentului României.

Cărturarul, omul politic şi istoricul român Eudocxu Hurmuzachi este un vrednic descendent al unei vechi şi nobile familii boiereşti de la Cernauca, localitate, pe nedrept, astăzi în componenţa Ucrainei.

Tatăl său, bătrânul vornic Docsachi Hurmuzachi, un autentic reprezentant al spiritului şi tradiţiilor româneşti, a militat pentru păstrarea identităţii noastre naţionale în Bucovina, în vremea dominaţiei habsburgice.

Casa familiei Hurmuzachi de la Cernauca a devenit un centru al deşteptării naţionale, în care s-au cristalizat cele mai de seamă aspiraţii şi spirite prin găzduirea revoluţionarilor din Transilvania şi Moldova, siliţi de mişcările politice de la 1848 să-şi părăsească ţara.

Între cei care au fost găzduiţi aici, se numără George Bariţiu, Aron Pumnul, Alecu Russo, Anastasie Banu, Mihail Kogălniceanu, Iacob Bologa, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Sion, Costache Negri şi alţii. Aici, la conacul de la Cernauca, se crease aşadar un puternic centru de spiritualitate românească şi de luptă pentru unitatea şi libertatea poporului român.

Într-o astfel de ilustră familie cu şapte copii - cinci băieţi şi două fete -, s-a născut, la 29 septembrie 1812, şi Eudocxiu.

Studiile primare şi cele secundare le-a urmat la Cernăuţi, iar pe cele superioare le-a terminat în 1835 la Viena, unde rămâne o vreme pentru studiul istoriei în Arhivele Statului.

În anul 1848, se întoarce în ţară şi participă la mişcările naţionale ale Bucovinei, din care a rezultat memorabila Petiţiune din iunie 1848, introducerea limbii române în învăţământul teologic şi înfiinţarea unei catedre de limbă şi literatură română la Liceul din Cernăuţi.

În anul următor a întocmit un memoriu adresat Parlamentului şi împăratului, prin care obţine ca Bucovina să devină ducat independent de Galiţia, un moment semnificativ în istoria Bucovinei, cu Guvern, dietă şi stemă proprie, cu zimbru pe ea.

În anul 1861, a fost ales reprezentant în dieta ţării şi în Parlament, iar în anul 1862 este numit de împăratul Franţ Iosif vicecăpitan şi apoi căpitan al Bucovinei.

La potolirea mişcărilor politice, Eudocxiu Hurmuzachi se dedică cercetării istoriei românilor. Astfel, s-a preocupat de adunarea documentelor latine şi germane referitoare la români. Opera sa, cu cinci volume, cuprinde documente diplomatice privind istoria românilor.

Colecţia Hurmuzachi, vestita colecţie Hurmuzachi, cu documente externe privind istoria naţională, publicată de Academia Română, are 44 de volume. Pentru 11 volume din această colecţie, documentele au fost adunate de Eudocxiu Hurmuzachi, din care cauză îi poartă şi numele.

Drept omagiu, Liceul teoretic din municipiul Rădăuţi poartă numele de Eudocxiu Hurmuzachi, recent ridicat la rangul de colegiu naţional. Iar, pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale, s-a înfiinţat Centrul Eudocxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni.

Sâmbătă, 30 ianuarie, la Cernăuţi, am stabilit împreună cu colegii lideri ai societăţilor culturale româneşti, ca la 29 şi 30 mai, cu sprijinul Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, cu acordul autorităţilor ucrainene, să dezvelim şi să sfinţim troiţa nou înălţată la mormântul cărturarului român din cimitirul Cernauca, uşor în părăsire, ca să fiu elegant, şi să organizăm manifestări de comemorare, spre a menţine neuitarea.

Marii noştri înaintaşi trebuie să rămână în memoria, învăţarea şi îmbărbătara noastră. Si Eudocxiu Hurmuzachi este unul dintre marii noştri înaintaşi.

V-aş ruga, domnule preşedinte, să-mi mai îngăduiţi un minut, să citez din ceea ce spunea fiilor săi şi celor apropiaţi în 1857, pe patul de suferinţă, vornicul Docsachi Hurmuzachi: "Nu uitaţi că aveţi trei îndatoriri mari şi sfinte, pentru care aveţi să răspundeţi înaintea lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri. Aceste trei îndatoriri sunt: patria, limba şi istoria. Iar pentru binele şi fericirea naţiunii române să depărteze Dumnezeu din mijlocul românilor sămânţa intrigii şi discordiei, spiritul de partid, egoismul, pofta de a domni cu stricăciunile binelui public". Gânduri de mare actualitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.