|
Domnul Ştefan Baban: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, "Reformarea administraţiei publice autohtone". În disputele politice actuale, care sunt şi devin tot mai numeroase şi mai aprinse, a fost introdusă şi tema restructurării Guvernului, pornind de la o reducere a numărului de portofolii şi terminând cu apariţia unui Executiv "monocolor" dintr-o Alianţă atât de portocalie. Este limpede că avem de a face cu jocurile politice în care sunt implicate toate grupările de partide şi transpartide angajate în una dintre cele mai mari bătălii: schimbarea raportului de forţe de pe piaţa politică în favoarea celor mai puternici, fără a ţine seama de interesele şi necesităţile populaţiei, ci predominând doar "ciolanul" câştigat. Tema restructurării Guvernului poate şi trebuie să fie abordată cu toată seriozitatea şi răspunderea prin prisma interesului public. Principala obligaţie pentru modul în care funcţionează administraţia publică în întreaga ţară, şi mai ales cum este ea percepută, revine Guvernului. Şi pentru a se reuşi în acest sens, s-au adoptat numeroase legi, unele modificate şi completate chiar la o lună de la promulgarea lor, toate având ca scop unic îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice locale şi punerea acesteia în slujba cetăţeanului. Rezultatul a fost marcat de succese, realizări şi progrese, dar şi de numeroase insatisfacţii şi nemulţumiri. La o privire "în fugă", aproape totul se reduce în momentul în care se discută despre imaginea Guvernului, la imaginea membrilor săi, începând cu primul ministru şi terminând cu miniştrii delegaţi. Prezenţi mai tot timpul în mass-media, aceşti demnitari îşi prezintă poziţiile, activitatea, ideile şi intenţiile, iar populaţia le dă "note" în raport cu calitatea prestaţiei, cu gradul în care reuşesc să convingă şi să fie credibili, să aibă o capacitate de comunicare (domeniu în care se înregistrează un mare deficit!), din care să rezulte perceperea exactă de către omul obişnuit a mesajului transmis, care de fapt este rezultatul administrării treburilor publice. În România, însă, politica este atât de personalizată încât tocmai ceea ce reprezintă raţiunea de a fi a administraţiei publice se situează în plan secund. Or, se ştie prea bine că instituţiile publice funcţionează adecvat numai dacă au la bază legi şi reglementări care corespund cerinţelor, începând cu legitimitatea, cu oportunitatea existenţei lor şi terminând cu modul de organizare, cu aria atribuţiilor, a mecanismelor de care dispun. În concluzie, se poate spune că o construcţie instituţională este decisivă pentru buna funcţionare a întregului sistem al administraţiei publice, locale sau centrale. Este normal să discutăm toate aceste aspecte, deoarece tema restructurării Guvernului este viciată de tot felul de abordări determinate de jocurile de interese. Există două tendinţe extreme: una care susţine că importanţa acordată unui domeniu sau altuia este determinată de existenţa sau inexistenţa unui minister pe profil, iar cealaltă care susţine reducerea cât mai mult a numărului ministerelor, având ca scop final îmbunătăţirea activităţii Guvernului şi implicit a întregii administraţii publice. Dacă şi de această dată, ca şi în alte cazuri, restructurarea Guvernului se va face în funcţie de interesele personale şi de partid, sub semnul intenţiilor de a acumula mai multă putere, rezultatele vor contrazice, din start, scopurile proclamate, dar şi finalul acţiunii. Nu va preleva interesul public al cetăţeanului obişnuit, ci se va prolifera birocraţia, centralismul păgubos, arbitrariul şi voluntarismul. Este nevoie de restructurarea Guvernului, dar nu formală şi nici arbitrară. Există o ştiinţă a administraţiei publice, iar achiziţiile trebuie să stea la baza unui demers raţional pentru instituirea domniei legii, rigorilor manageriale şi, de ce nu, a bunului simţ. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|