Parliamentary debates

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL o invit la microfon pe doamna Cristina Pocora.

Aveţi cuvântul.

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Bună dimineaţa stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la "Şomaj, ultima grijă a premierului Boc: 100 - 120 de mii de şomeri pe lună!"

Acestea sunt estimările Ministrului Muncii în privinţa şomajului din acest an. Marian Sârbu a rostit aceste cifre, de curând, la o televiziune. Le-a rostit cu o nonşalanţă şocantă.

Aproape zâmbind, Marian Sârbu ne-a anunţat că, lunar, populaţia unui oraş de nivel mediu va intra în şomaj. De exemplu, Slobozia, Feteşti, Ţăndărei şi Urziceni, oraşe din judeţul în care eu am fost aleasă deputat ar deveni locuite complet de... şomeri. Nu uitaţi că, aici, am adunat numărul tuturor locuitorilor acestor oraşe, fie că lucrează sau nu. Practic, dacă ar fi să calculez, 100 de mii de persoane angajate din Ialomiţa, ar face cât populaţia aflată în muncă din întreg judeţul.

Şi cu aceeaşi nonşalanţă, Ministrul Muncii ne-a anunţat că cifrele ar putea fi chiar mai mari, dar instituţia pe care o conduce nu-i poate contabiliza şi pe cei care nu vor primi ajutorul de şomaj. Vorbim aici despre oameni care lucrau la negru sau care nu au încă vechimea necesară pentru a primi acest şomaj.

Valorile sunt de-a dreptul halucinante în condiţiile în care numărul total de şomeri este acum sub 500 de mii. Vă daţi seama, în cel mult jumătate de an, numărul de români concediaţi se va dubla.

Înţelegem că 2009 este un an de criză, un an greu, în care tot mai multe societăţi îşi vor concedia angajaţii. Deopotrivă, însă, înţelegem că, într-un astfel de an, măsurile adoptate ar trebui să fie pe măsura gravităţii situaţiei. Înţelegem că executivul ar trebui să sară în ajutorul firmelor aflate în dificultate şi, mai ales, în ajutorul oamenilor. Din păcate, însă, realitatea este la fel de cruntă precum afirmaţiile făcute cu nonşalanţă de ministrul muncii. Realitatea ne prezintă un guvern inert, blocat într-o lume paralelă celei în care trăieşte România cotidiană. Da, doamnelor şi domnilor, avem un guvern inert!

Avem un executiv care, în urmă cu câteva săptămâni, promitea un plan anticriză de câteva zeci de miliarde de euro. Analiştii economici, reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor, toţi au susţinut la unison că era un plan prost, cu zero şanse să scoată ţara noastră din criză. De exemplu, guvernul Boc oferea facilităţi fiscale patronilor care-şi trimiteau angajaţii în şomaj tehnic. Practic, niciuna dintre părţi nu mai era obligată să plătească sumele datorate contribuţiilor sociale timp de trei luni. Guvernul Tăriceanu promitea 1000 de euro fiecărui patron care angaja o persoană care fusese trimisă în şomaj de mai mult de trei luni. Concret, executivul Tăriceanu încuraja patronii să aducă forţă de muncă, iar guvernul Boc îi încuraja să dea oamenii afară!

Acesta este doar un exemplu de măsuri extrem de neinspirate propuse de premierul Emil Boc. Chiar şi aşa, însă, era un plan care exista. Spun că "exista" pentru că, din momentul în care l-a prezentat, Emil Boc nu a mai spus nimic despre acest plan. S-a luat cu altele, a pozat într-o persoană extrem de ocupată şi pare că a uitat de măsurile anticriză. Tocmai de aceea vorbeam despre un guvern inert.

În plus, inerţia acestui executiv pare dată şi de faptul că Boc aşteaptă mereu ordine înainte de a acţiona. Ordine de la PSD, de la clientela sa politică şi, mai ales, de la Cotroceni, de la cel care este, cu adevărat, şeful acestui guvern. Şi se pare că, în aceste zile, nu Boc a fost ocupat, ci Traian Băsescu, pentru că nu i-a mai spus "micului premier" ce să facă. Aşa că, Emil Boc a aşteptat. A aşteptat şi a tot aşteptat. Poate, poate, şeful cel mare îşi va întoarce din nou faţa către Palatul Victoria să le spună supuşilor ce să mai facă.

Nu a contat pentru micul Boc că numeroase firme au început, deja, să dea faliment, că tot mai mulţi oameni sunt trimişi acasă, şi că absolut toată lumea are nevoie urgentă de măsurile ferme ale guvernului.

Aşa că închei făcând un apel către Traian Băsescu, şi nu către Boc cel Mic, care oricum nu ar şti nici măcar mie ce să-mi răspundă.

Aşadar, domnule preşedinte, Traian Băsescu, vă rog să aprobaţi planul acela de măsuri mai repede, bun-rău, cum o fi el, dar aprobaţi-l mai repede!

Şi încă ceva: domnule preşedinte, vă rog mai treceţi şi pe la Palatul Victoria şi mai daţi-le câte ceva de făcut miniştrilor de acolo, că bieţii de ei nu îndrăznesc să vă deranjeze!

Vă mulţumesc.