Parliamentary debates

Domnul Mircea Dan Geoană:

Îi ofer cuvântul domnului deputat Raymond Luca, din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, se pregăteşte domnul deputat Borbély László, din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR.

Domnul Raymond Luca:

Domnule preşedinte al Senatului,

Doamnă preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Stimaţi invitaţi,

Daţi-mi voie ca, la început, să folosesc acest prilej pentru a vă prezenta un foarte scurt raport de activitate al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, după care voi face o serie de considerente legate de această zi.

În anul 2009, Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, formată din reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare, mai puţin UDMR, a formulat răspunsuri pentru un număr de 1.607 petiţii şi sesizări, din totalul de 1.688 înregistrate la această dată.

Au avut loc 35 de şedinţe, în cadrul cărora au fost avizate 6.167 de persoane propuse de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 pentru preschimbarea certificatelor doveditoare ale calităţii de revoluţionar, din care 27 de eroi-martiri, 85 de urmaşi de eroi-martiri, 142 de răniţi, 32 de reţinuţi, 12 răniţi şi reţinuţi, 5.871 de remarcaţi prin fapte deosebite şi 35 de participanţi.

A fost amânată acordarea avizului pentru 396 de persoane, pentru ca dosarele acestora să fie verificate de către membrii comisiei parlamentare sau până la clarificarea situaţiei acestora de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

De la înfiinţarea subcomisiei de lucru a comisiei parlamentare, au avut loc 18 şedinţe, în cadrul cărora au fost verificate 596 de dosare, din care 457 au primit avizul pentru preschimbarea certificatului doveditor.

Au fost transmise 4.264 de certificate tipărite, care au fost semnate şi ştampilate, la care se adaugă cele 504 certificate primite în cursul zilei de astăzi.

Au fost acordate şi 4 avize pentru retragerea titlurilor de revoluţionari, pentru vina de a fi făcut poliţie politică, în urma unor decizii definitive şi irevocabile în justiţie.

Pentru informarea dumneavoastră, mai sunt pe rol încă 174 de dosare.

De asemenea, au fost primite în audienţă 111 persoane şi au fost acordate 4 avize pentru modificarea şi completarea Legii nr. 341/2004.

Domnule preşedinte, Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor parlamentari, Acum 20 de ani, exact la această oră, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, întregul bulevard central al Bucureştiului erau ocupate de mii de oameni.

Miile de bucureşteni aveau vii în minte emisiunile postului de radio Europa Liberă, care din 17 decembrie 1989 emitea, ceas de ceas, ştiri despre Timişoara, despre atrocităţile comise de regimul Ceauşescu în acel colţ de ţară.

21 decembrie reprezintă momentul solidarizării populaţiei Capitalei cu primul oraş liber de comunism din România, o solidarizare târzie - şi înţeleg foarte bine reproşul timişorenilor -, dar cu atât mai necesară.

În 21 decembrie am fost prezent în Piaţa Universităţii până la capăt.

Am fost martorul unor crime inimaginabile, oameni executaţi cu sânge rece la zidul clădirii Arhitecturii, oameni loviţi cu paturile de armă, călcaţi în picioare, femei târâte de păr pe caldarâm.

Cei care au comis aceste crime purtau uniformă militară.

Nu, nu erau nici turcii, nici tătarii, nici leşii, nici ungurii, nici evreii şi nici ruşii, erau români în uniformă, omorând, lovind alţi români.

În ziua şi noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, au fost ucişi 173 de români, alţi peste 1.000 au fost răniţi şi 2.000 au fost reţinuţi în arestul Miliţiei capitalei şi în fortul Jilava.

Sunt crime care nu trebuie nici uitate şi nici iertate.

Revoluţia română a fost singura dintre toate revoluţiile din Europa Centrală şi de Est care a avut un caracter violent.

Preţul plătit pentru raţia de libertate a fost uriaş: 1.104 morţi, aproape 4.000 de răniţi şi alte multe mii de reţinuţi.

Acest cost uriaş în vieţi omeneşti, în vieţi mutilate, rămâne şi astăzi, după 20 de ani, în mare măsură neelucidat.

"21, 22 - Cine a tras în noi?" rămâne, peste ani, un strigăt fără răspuns, aşa cum fără răspuns a rămas şi chestiunea teroriştilor.

Nu, nu au fost instalaţii sofisticate programate să tragă sau acţionate de cine ştie ce dispozitive ciudate.

Nu, au fost oameni în carne şi oase.

Vă poate spune chiar colegul nostru, domnul deputat Victor Socaciu, care, cu modestie, nu a amintit acest lucru.

Vă pot spune şi eu, amândoi fiind dintre cei care am participat, în diverse locuri fierbinţi ale acelui decembrie, la capturarea unor terorişti.

Odată capturaţi, au fost predaţi românilor în uniformă, şi nici astăzi nu ştim nici cine au fost, nici ce s-a întâmplat cu ei.

A fost firesc ca noua putere, instalată după decembrie 1989, să caute să răsplătească, să cinstească memoria eroilor, a martirilor revoluţiei.

Aşa s-a născut Legea nr. 42/1990, care, iniţial, fiind promulgată în decembrie 1990, conferea drepturi urmaşilor eroilor-martiri, precum şi răniţilor în revoluţie.

Pe parcursul anilor 1991 şi 1992 se va aduce o serie de modificări legii, astfel că ea se completează şi cu drepturi acordate reţinuţilor şi, în final, adaugă şi categoria celor care au participat direct la luptele pentru victoria revoluţiei.

Aşa, pe baza unor criterii mai degrabă subiective decât obiective, s-a deschis "Cutia Pandorei".

Peste 9.000 de certificate au fost eliberate în anii 1991 şi 1992.

Acesta a fost primul pas al pervertirii Revoluţiei române, al manipulărilor ulterioare.

Revoluţionarii vor fi în prim-plan ori de câte ori vor fi organizate alegeri de acum înainte.

Din păcate, numai atunci.

În 1994 se instituie titlul onorific de "Participant la Revoluţia română".

Cum un titlu onorific nu părea suficient de atrăgător, printr-un proces amplu de contestaţii, majoritatea titlurilor de "participant" va fi convertită în titluri de "luptător", purtătoare de beneficii.

Astfel, în cursul anilor 1996 şi 1997

vor fi eliberate peste 18.000 de certificate de revoluţionar.

Este evident că interferenţa dintre clasa politică şi diverşi lideri ai asociaţiilor de revoluţionari devenise, între timp, o realitate.

Abandonarea de către asociaţiile de revoluţionari a statutului de independenţă politică, de organizaţii ale societăţii civile care să sancţioneze actul guvernării, la mijlocul anilor '90, era la început.

Avea să ajungă la apogeu în zilele noastre.

Fusese uitat sloganul primelor manifestaţii ale tinerilor şi revoluţionarilor din ianuarie 1990, care strigau: "Nu suntem partide!".

Mai târziu, în 2004, Legea nr. 42/1990 este reşapată, reinventată, prin intermediul Legii nr. 341/2004.

Efortul de legiferare era menit să trieze, să selecţioneze, să ordoneze în domeniul statutului şi al drepturilor cuvenite revoluţionarilor.

Chiar dacă aceasta a fost intenţia legiuitorului, în realitate, legea nu face decât să omogenizeze, să pună semnul egalităţii între faptele unui revoluţionar din Timişoara şi cei care, de exemplu, au ocupat sediul unei primării din judeţul Neamţ, unde singurul act revoluţionar a fost bătaia dintre ocupanţi pentru sigiliul şi ştampila instituţiei.

Mai grav, este chiar mai complicat să probezi, conform legii, că ai fost revoluţionar în Timişoara între 15 şi 20 decembrie 1989, decât la Adjud, de exemplu, în 22 decembrie 1989.

Din păcate, aşa cum menţionam, asociaţiile de revoluţionari, în marea lor majoritate - cu notabile excepţii, cum ar fi cele din Timişoara -, au ajuns la cheremul, la dispoziţia clasei politice. Şi, aşa cum s-a întâmplat la ultima campanie electorală, diverse ligi, blocuri au încheiat acorduri cu diverşi candidaţi pentru sprijin în alegeri.

În acest fel, revoluţionarii şi-au pierdut şansa de a fi reperele morale atât de necesare societăţii româneşti.

Eu îndemn revoluţionarii din 1989 să nu ducă Revoluţia română în derizoriu, să-şi recâştige neutralitatea, independenţa, echidistanţa şi spiritul critic nu doar atunci când îi mână în luptă interese personale.

Îndemn revoluţionarii din decembrie 1989 să-şi recapete spiritul revoluţionar, să devină instanţa morală atât de necesară societăţii româneşti, până nu este prea târziu.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulţumesc domnului senator.