Cătălin Cherecheş
Cătălin Cherecheş

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.90/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 1, 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.3 Cătălin Cherecheş - declaraţie politică intitulată "De ziua lor, copiii primesc "daruri otrăvite" de la Guvern";

 

Domnul Mircea Duşa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Cătălin Chereceheş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi este intitulată: «De ziua lor, copiii primesc "daruri otrăvite" de la Guvern».

A intrat în tradiţie ca, în 1 iunie, copiii să-şi sărbătorească ziua lor, iar noi, cei mari, fie că suntem părinţi, sau bunici, educatori sau decidenţi în ceea ce-i priveşte, să le facem sărbătoarea mai frumoasă, să fim alături de ei. Să le arătăm că-i iubim şi că ne pasă de viitorul lor.

În loc de cadouri şi dragoste, chiar de 1 iunie, guvernanţii noştri, iată, le fac "cadouri otrăvite". Dijmuiesc salariile părinţilor şi pensiile bunicilor, diminuează indemnizaţia mamelor, desfiinţează şcoli, închid spitale, taie bani de medicamente, iar acestea sunt doar condiţiile asigurate pentru a deveni oamenii de mâine, pe ai căror umeri să se sprijine România.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Rostesc cu tristeţe aceste cuvinte astăzi, când cu toţii ar trebui să fim alături de copii. Şi în loc de asta, vedem cum Guvernul anulează ajutorul financiar plătit mamelor la naşterea copilului, precum şi alocaţia destinată tinerilor aflaţi la prima căsătorie, descurajând întemeierea unei familii şi dorinţa de a avea copii.

În această lume întoarsă pe dos, cadrele didactice fac grevă, în loc să participe la ore sau la alte activităţi, nu trec notele în catalog, iar elevii ameninţă cu marşuri de protest chiar în 1 iunie, în cazul blocării bacalaureatului.

Să ne mirăm că, în anul 1990, numărul total al elevilor din învăţământul preuniversitar era de 4,87 milioane, iar în 2008 numărul acestora scăzuse cu aproape 30%?

Se spune că, dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Şi aşa este. Fiecare dintre noi îşi aminteşte de anii când eram învăţaţi să ne bucurăm de simplitate, să preţuim ce e în jur, să fim responsabili. Fiecare învăţătură bună preţuieşte mai mult decât orice.

Iar azi, în loc de pilde şi poveşti frumoase, copiii României primesc "cadouri otrăvite".

Vă mulţumesc.