Parliamentary debates

Doamna Viorica Cherecheş:

"Acreditarea spitalelor, între valori europene şi birocraţia românească!"

Vin în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta o situaţie paradoxală din spitale: avem unităţi medicale acreditate după indicatori europeni, amputate de birocraţia românească. Normele în vigoare obligă managerii să afişeze panouri cu indicaţii de locaţie, dar în spital poate nu găseşti o faşă sau o aspirină.

Procesul de acreditare al unei unităţi medicale spitaliceşti de stat sau private este cu adevărat o provocare pentru managementul medical şi administrativ al unei organizaţii. O provocare extrem de costisitoare atât din punct de vedere financiar, dar şi al resurselor umane. Modificările legislative sau metodologice de evaluare, dar şi suita de liste şi indicatori de performanţă pot deveni cu adevărat ecuaţii cu prea multe necunoscute pentru echipa managerială sau comisia care are, în fapt, alte sarcini curente sau statutare.

Pentru fiecare unitate se iau în considerare în medie, 1.800 de astfel de indicatori, fiecare trebuind să fie argumentat cu proceduri şi protocoale scrise. Proiectul este unul laborios, pentru pregătirea căruia se lucrează în medie între 6 şi 12 luni, antrenând aproape total personalul spitalului, lucru care poate perturba activitatea medicală şi desfăşurarea actului medical în condiţii optime.

Acreditarea este o procedură extrem de stufoasă şi costisitoare şi trebuie repetată la fiecare cinci ani. Domnilor colegi, daţi-mi voie să vă spun, din experienţa mea de medic cu 40 de ani munciţi în acest domeniu, în spitalele româneşti am ajuns să scriem mai mult şi să facem mai puţin. Nu ne mai ajung orele petrecute la cabinet să consultăm pentru că trebuie să petrecem cel puţin tot pe atâta redactând documente despre procedurile şi protocoalele aplicate.

Şcoala românească de medicină este renumită la nivel mondial şi căutată, dar cu sinceritate vă spun că în cei 13 ani de şcoală de medicină nu am fost învăţată să scriu protocoale, ci să mă ocup efectiv de bolnavi şi să le alin suferinţa.

Prin Ordinul cu numărul 972 din 28 iunie 2010 a fost reglementată iniţial această procedură de acreditare a spitalelor, iar în 1 iunie 2016 au fost certificate majoritatea unităţilor medicale din ţară. Acestea au acum documentul pentru care, repet, s-au cheltuit resurse semnificative din bugetele şi aşa anemice pe care le au, şi în cel mai scurt timp procedura trebuie reluată. Vă asigur însă că mai sunt spitale în ţară care nu au reuşit să treacă de prima etapă de acreditare pentru că nu au reuşit să îndeplinească toate condiţiile impuse.

Acreditarea este modalitatea prin care se demonstrează că o unitate medicală face eforturi să acorde îngrijiri medicale care să satisfacă aşteptările pacienţilor, atât din punct de vedere al rezultatelor, cât şi din punct de vedere al condiţiilor în care se acordă. Confirmă că o unitate medicală dispune de resursele şi de competenţele profesionale necesare pentru a acorda îngrijiri medicale în specialităţile pe care le are în structură. Confirmă că o unitate medicală poate face ceea ce spune că face. Prin urmare, pacienţii vor avea o mai mare încredere în a se adresa unei unităţi medicale acreditate decât unei unităţi neacreditate.

Obţinerea acreditării poate fi socotită o mare victorie mai ales pentru spitalele mici, care sunt finanţate de consiliile locale. Numai că nu este echitabil. Sunt manageri care au făcut şi fac adevărate eforturi pentru a atrage investiţii în infrastructură, dar şi în factorul uman, şi obţine rezultate cu adevărat remarcabile. Cu toate acestea, unitatea va primi doar calificativul "acreditat", identic cu cel pe care-l primeşte o unitate medicală în care nu s-au făcut investiţii de zeci de ani.

Acest tip de practici trebuie să înceteze, să lăsăm medicii să-şi facă treaba pentru care s-au pregătit în anii de facultate şi nu să-i împovărăm cu tone de documente pe care trebuie să le completeze zilnic.

Procedurile de acreditare ar trebui simplificate şi creată o clasificare în funcţie de performanţele obţinute, serviciile prestate şi procedurile aplicate, tocmai pentru a da posibilitatea pacienţilor să aleagă unde doresc să fie trataţi, în cunoştinţă de cauză.