Călin-Ioan Bota
Călin-Ioan Bota

Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.89/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.30 Călin-Ioan Bota - declaraţie politică cu titlul "Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şansa românilor la o viaţă mai bună";

Domnul Călin-Ioan Bota:

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şansa românilor la o viaţă mai bună"

În această săptămână, Guvernul României a trimis la Bruxelles Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, un document la care am colaborat, în prima fază, alături de colegii mei din Ministerul Fondurilor Europene.

Ştiu cât de mult s-a lucrat la acest proiect, un mecanism unic conceput de Uniunea Europeană pentru redresarea ţărilor europene postpandemie. Se vorbeşte despre acest plan ca despre un nou Plan Marshall pentru Europa şi, dacă ne gândim la proiectele prevăzute, la miliardele de euro pe care le avem la dispoziţie pentru dezvoltare, comparaţia nu este nepotrivită. Dimpotrivă, acest Plan, în care avem la dispoziţie circa 30 de miliarde de euro, bani care merg în cea mai mare parte spre investiţii, ne vor ajuta să reducem decalajele de dezvoltare faţă de celelalte ţări europene.

PNRR înseamnă investiţii în infrastructură, educaţie, sănătate şi o viaţă mai bună pentru toţi românii.

Astfel, pentru proiectele de infrastructură de transport - rutier, feroviar şi maritim - sunt alocate 7,6 miliarde de euro, educaţia beneficiază de 3,6 miliarde de euro, fondul pentru spitale de 2,4 miliarde de euro, managementul apei - circa două miliarde euro, împăduriri - 1,3 miliarde euro, managementul deşeurilor - 1,1 miliarde euro, energie regenerabilă - reţele de gaze şi hidrogen - 1,6 miliarde de euro, cloud guvernamental, digitalizarea administraţiei publice - două miliarde de euro, fondul local pentru tranziţie verde şi digitală - 2,1 miliarde euro.

Investiţiile reprezintă miza acestui plan şi miza guvernărilor liberale. De ce subliniez investiţii? Pentru că ştiu că stimaţii colegi din PSD au alergie la investiţii şi le ocolesc cu succes de fiecare dată când se află la guvernare.

Datele oficiale ne arată că, la sfârşitul anului 2017, cheltuielile de personal ale statului erau de 8,3% din PIB, iar cele de capital, reprezentând investiţiile publice făcute de stat, erau de doar 2,3% din PIB. În 2018, în Guvernul Dăncilă, cheltuielile de personal au avansat la 9,1% din PIB, iar investiţiile la numai 2,5% din PIB, iar în 2019 avem un 6,6% din PIB ocupat de cheltuielile cu angajaţii statului şi un anemic 1,2% ocupat de investiţiile publice. Aceasta este importanţa pe care o acordă PSD investiţiilor şi consider că criticile reprezentanţilor PSD la adresa PNRR sunt legate tocmai de faptul că PSD nu crede că investiţiile sunt şansa noastră de dezvoltare.

Noi, liberalii, suntem adepţii principiului că economia poate creşte doar prin investiţii. Prin urmare, anul trecut am alocat 53 de miliarde de lei pentru investiţii, circa 5,1% din PIB, iar pentru anul acesta avem o creştere de 8 miliarde a investiţiilor, comparativ cu anul trecut, până la suma de aproximativ 61 de miliarde de lei, echivalentul a 5,5% din PIB.

Credem în investiţii şi de aceea alocăm în fiecare an mai mulţi bani pentru acest sector şi cheltuim cei mai mulţi bani din PNRR, tot pentru investiţii. Iar aceste investiţii, îi asigur pe colegii noştri din opoziţie, nu au culoare politică, vor merge în toate regiunile, în toate judeţele, pentru că noi chiar credem că proiectele de investiţii din PNRR şi celelalte investiţii pe care le avem stabilite prin buget vor oferi tuturor românilor şansa unei vieţi mai bune, aici, în România.