Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.1/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of December 21, 2021
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.31 | Romulus-Marius Damian - declaraţie politică intitulată "32 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989"; | ![]() |
||
|
"32 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989" Anul 1989 este anul care pe mine, student fiind, mă găseşte la Bucureşti, şi este greu de descris în cuvinte tot ce am simţit atunci. Anul acesta se împlinesc 32 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, care a început la Timişoara pe 16 decembrie şi a cuprins apoi toată ţara. Din păcate, trecerea la democraţie a costat viaţa a peste 1000 de români, iar noi ne plângem şi astăzi eroii, fiindcă încă avem întrebări fără răspuns referitoare la autorii agresiunii criminale împotriva protestatarilor paşnici din decembrie ʼ89. Aş dori să îmi exprim astăzi recunoştinţa şi să aduc un omagiu eroilor care şi-au pierdut viaţa în 1989, pentru ca noi astăzi să fim cetăţeni într-o ţară democratică, membru în Uniunea Europeană şi în NATO, o ţară proeuropeană, care respectă drepturile şi libertăţile omului. Astăzi, la mai bine de 3 decenii distanţă, tot ceea ce îmi doresc este ca noi, cei care îi reprezentăm pe români, să ne luptăm pentru ca democraţia să fie respectată, să elaborăm legi care să ofere copiilor noştri şansa pe care românii nu au avut-o atunci, să ne asigurăm că toate instituţiile statului funcţionează corect, astfel încât libertatea şi democraţia să nu mai fie pierdute niciodată. Deşi suntem în prag de sărbători, îmi doresc să profităm de acest moment pentru a ne exprima recunoştinţa faţă de sacrificiul eroilor din ʾ89, să îi omagiem pe aceştia şi pe toţi cei care au luptat la Revoluţie şi care au ajutat la prezentul democratic al ţării noastre. Doresc să închei prin a le ura românilor sănătate, putere, înţelepciune şi sper ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu un an mai bun din toate punctele de vedere. |


