Marian Ghiveciu
Marian Ghiveciu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.31/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Marian Ghiveciu - declaraţie politică: "La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este prezentă ori incompetenţa, ori reaua-credinţă";

 

Domnul Marian Ghiveciu:

"La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este prezentă ori incompetenţa ori reaua-credinţă"

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a iniţiat în 2010 o propunere legislativă privind acordarea formelor de ajutoare restante. Această propunere legislativă, adoptată de Senat, urmărea, de fapt, îndreptarea unei greşeli ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din 2009, perioadă în care nu a fost emisă o hotărâre a Guvernului pentru plata subvenţiei agricultorilor, în vederea susţinerii producţiei de sfeclă de zahăr, orez şi soia, reglementare cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2006.

Proiectul de lege sus menţionat, de fapt, elimina o nedreptate şi aducea lucrurile la normal pentru beneficiarii subvenţiei.

Faţă de greşeala relatată, funcţionarii din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ori din incompetenţă, ori din rea-credinţă, tergiversează adoptarea actului normativ prin elaborarea unor puncte de vedere contradictorii.

Astfel, printr-o adresă nr. 197066/2012 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recunoaşte nivelul datoriilor legale şi restante la soia şi orez, de cca. 12 milioane euro pentru 2009, faţă de producători, şi este de acord cu proiectul de lege cu amendamente aduse de comisie.

De asemenea, recunoaşte că unii producători agricoli de sfeclă de zahăr au câştigat subvenţia în instanţă şi consideră că nu mai este necesar ca sfecla de zahăr să fie cuprinsă în actul normativ.

Mă întreb: ceilalţi producători de sfeclă de zahăr, care nu au dat Guvernul în judecată, cum îşi vor recupera subvenţiile ? Cum va elimina Guvernul discriminarea dintre producătorii agricoli care au cultivat sfeclă de zahăr ?

Printr-o altă notă din 22.03.2012, de data aceasta semnată de un înalt funcţionar public, director general în MADR, se specifică: "nu se poate vorbi de ajutoare de stat restante, atât timp cât nu există de fapt dosare depuse în cursul anului 2009 la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală de către potenţiali beneficiari ai subvenţiilor".

Mă întreb acum: cum puteau beneficiarii să depună dosare pentru subvenţie, dacă nu exista un act normativ iniţiat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care să le confere acest drept ?

Deci, în final, pot să dau un deznodământ: ori este prezentă în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale incompetenţa, ori reaua credinţă.