Vasile Cîtea
Vasile Cîtea

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.40/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 7, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Vasile Cîtea - declaraţie politică intitulată "Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut trebuie urgent amendată!";

Domnul Vasile Cîtea:

"Legea privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut trebuie urgent amendată!"

Prin Legea nr. 229/2016 s-a reglementat organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi înfiinţarea organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România. Din păcate, din cauza lipsei normelor de aplicare ale Legii, dar şi din cauza presiunilor care provin de la reprezentanţii Colegiului, prin propunerile pe care acest colegiu le formulează, s-a instituit un adevărat monopol în materie, monopol discriminatoriu care afectează dreptul la libera muncă, precum şi alte drepturi fundamentale, dar şi dreptul de asociere, drepturi reglementate atât de Constituţia României, cât şi de actele normative în materie europeană.

Aşadar, de la 1 decembrie 2021, conform prevederilor legale în materie care emit şi efecte juridice la zi, Colegiul Fizioterapeuţilor va elibera autorizaţiile de liberă practică, dar nu şi Direcţiile de Sănătate Publică, perioada de până la acel moment fiind considerată o perioadă de tranziţie pentru care se propune ca tratament legislativ măsuri compensatorii pentru următoarele categorii:

  • persoanele care au obţinut titlul înaintea apariţiei actului normativ precizat şi care nu au adunat 10 ani de practică în materie;
  • persoanele posesoare ale unui titlu în baza art. 11 din Legea nr. 229/2016;
  • studenţii înscrişi începând cu anul universitar 2017-2018, pentru care s-a găsit soluţia compensării integrale în cei 3 ani de desfăşurare a cursurilor universitare.

Compensarea nu înseamnă altceva decât completarea cunoştinţelor necesare exercitării profesiei de fizioterapeut, fapt pentru care Colegiul Fizioterapeuţilor urmează să iniţieze acorduri de colaborare cu instituţii de învăţământ superior care au program de licenţă acreditat.

Nu ar fi, în speţă, nicio problemă dacă aceste modificări legislative, ca orice lege civilă, ar avea efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut însă, aşa cum par a fi susţinute modificările prezentate, acestea retroactivează cu singura excepţie, a celor care pot demonstra că au împlinit, în baza titlului iniţial, 10 ani de experienţă în domeniu, fapt care este vădit neconstituţional. Pe lângă acest aspect de neconstituţionalitate, se instituie, în materie, un adevărat monopol al Colegiului Fizioterapeuţilor.

În aceeaşi ordine de idei, înţelegem raţiunea pentru cei care au liberă practică de a face parte, obligatoriu, din Colegiul Fizioterapeuţilor, însă actul normativ menţionat nu hotărăşte şi asupra organizării şi funcţionării Federaţiei Române a Asociaţiilor de Fizioterapie ori, din coroborarea mai multor articole ale legii rezultă că de fapt fizioterapeuţii ar trebui să facă parte şi din această federaţie, pentru a putea avea rol activ în amendarea dispoziţiilor legale, ceea ce, din punctul nostru de vedere, încalcă grav dreptul constituţional şi european al liberei asocieri, deţinătorii de licenţe de liberă practică având, în baza legii române şi europene, dreptul de a se constitui în asociaţii şi federaţii şi nu obligaţia de a se constitui într-o anume federaţie.

Nu în ultimul rând, considerăm că, în cauză, este un vid legislativ, atât timp cât de la promulgarea acestei dispoziţii legale Direcţiile de sănătate publică nu mai pot emite avize de liberă practică, însă nici Colegiul Fizioterapeuţilor nu le poate încă emite, din cauza lipsei normelor de aplicare ale legii deja menţionate, ceea ce înseamnă că, în speţă, în acest moment, nu se pot emite avize de liberă practică, procedural vorbind, deşi eventualii candidaţi ar fi eligibili din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor de fond. Or, acest lucru înseamnă, din punctul nostru de vedere, încălcarea dreptului la muncă, dreptul la muncă fiind de asemenea un principiu constituţional şi european deopotrivă.

Având în vedere toate acestea, dar şi sesizările primite la Cabinetul parlamentar, cu privire la posibilele încălcări ale Legii fundamentale din România în această speţă, îmi iau angajamentul ca în cel mai scurt timp să iniţiez o propunere de modificare şi completare legislativă care să repună lucrurile pe făgaşul lor normal, în baza principiului legalităţii.