Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.130/2018
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 12, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Nicoleta-Cătălina Bozianu - declaraţie politică "Guvernanţii trebuie să asculte vocea dascălilor copiilor noştri!"; | ![]() |
||
|
Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu: "Guvernanţii trebuie să asculte vocea dascălilor copiilor noştri!" "Lipsesc materialele de curăţenie şi de igienizare", "lipseşte mobilierul special pentru centrele de activitate", "nu avem xerox", "nu avem materiale didactice necesare desfăşurării activităţilor, "toate sunt cumpărate de educatoarele din grădiniţă", "nu avem calculatoare noi şi lipsesc toaletele în interiorul şcolii", "nu avem încălzire centrală", "nu avem apă curentă şi nici grupuri sanitare" - toate acestea sunt citate dintr-un studiu publicat de mass-media la începutul acestei săptămâni, odată cu debutul anului şcolar, un studiu făcut printre educatorii, învăţătorii şi profesorii copiilor noştri. Sondajul de opinie a fost efectuat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, pe un eşantion de 5.628 de respondenţi. Acest sondaj este cel mai bun barometru pentru starea materială a învăţământului românesc. În majoritate covârşitoare, oamenii plătiţi să educe copiii românilor le solicită autorităţilor centrale şi locale mai multă implicare în rezolvarea problemelor unui sistem faţă de care toţi factorii decizionali manifestă, la nivel declarativ, preocupare. Din păcate, preocuparea majorităţii politicienilor pentru ca, în România, să nu mai existe şcoli fără toalete în interior sau fără apă curentă, există doar la nivel declarativ. Numai că, din momentul publicării cifrelor din sondajul FSLI, nimeni nu se mai poate prevala de scuza eternă a autorităţilor incompetente sau dezinteresate: "nu am cunoscut situaţia". Nici măcar sau, mai ales, autorităţile guvernamentale, ori reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale de la nivel judeţean, care se pot implica în asigurarea bazei materiale a şcolilor acolo unde primăriile nu au mijloacele financiare să o facă. Lansez, de aceea, un apel către Guvern şi, mai ales, către Ministerul Educaţiei Naţionale, să lase măcar puţin deoparte obsesiile lui Liviu Dragnea pentru acapararea totală a puterii din România şi să asculte vocea oamenilor care lucrează în sistemul de educaţie. Să citească sondajul sindicaliştilor din învăţământ şi, dacă tot îl citesc, să manifeste fie şi un minimum de preocupare concretă, nu doar declarativă, şi să se asigure că măcar de toalete în interiorul şcolii şi de apă curentă beneficiază copiii noştri şi dascălii lor. |


