Parliamentary debates

Domnul Marilen-Gabriel Pirtea:

"Părăsirea timpurie a şcolii este cauzată şi de analfabetismul funcţional. Guvernarea PSD-ALDE vrea noi experimente în educaţie"

Cele trei ţinte educaţionale asumate de România în cadrul Strategiei europene 2020 nu sunt încă atinse, chiar dacă sunt fixate sub media obiectivelor asumate în ansamblul ţărilor componente ale UE. Cele trei obiective sunt cuantificabile şi minimale pentru o reformă profundă a şcolii româneşti:

• investirea a 1% din PIB în cercetare şi dezvoltare;
• reducerea ratei abandonului şcolar la maximum 11,3%;
• creşterea la cel puţin 26,7% a procentului celor cu diplome de învăţământ superior, în cadrul populaţiei de referinţă cu vârste de 30-34 de ani.

Faptul că suntem mult în afara acestor obiective echivalează cu un eşec de proporţii a efortului de transformare a sistemului nostru de învăţământ, o concluzie care arată foarte limpede că deciziile pripite, care se iau acum în ministerul de resort, cu privire la puhoiul de schimbări prevăzute pentru Legea educaţiei naţionale, merg în sens contrar faţă de nevoile din şcolile noastre.

În loc să obţinem reducerea ratei abandonului şcolar la maximum 11%, ne situăm încă la 18%, un indicator edificator cu privire la starea cronică şi ineficienţa sistemului de învăţământ, dovedite prin incapacitatea de prevenire a abandonului şcolar. Principalele cauze pentru care continuăm să rămânem la 18% rată a abandonului sunt reprezentate de ascunderea cifrelor reale despre numărul copiilor care migrează temporar, alături de părinţi, în alte state ale UE, dar şi de analfabetismul funcţional, un mobil central al conversiei elevilor în copii care au abandonat şcoala.

Experţii educaţionali arată, prin exemplificări, că, din păcate, în şcolile noastre accentul cade pe conţinut, nu pe nevoile reale ale elevului. Spre exemplu, un elev care a fost plecat de la şcoală, prin migraţie temporară, timp de patru luni, nu poate fi tratat la clasă aşa cum sunt trataţi ceilalţi elevi. Inadaptarea activităţilor de la clasă în raport cu nevoile elevilor favorizează suprasaturarea elevilor şi balansarea comportamentului lor spre zona analfabetismului funcţional. Elevii care nu se simt motivaţi de activităţile de la clasă au tendinţa de a neglija tot mai mult învăţarea şi de a se complace într-o stare de analfabetism funcţional.

O nouă intervenţie asupra Legii educaţiei naţionale, anunţată chiar şi de Ministrul Educaţiei Naţionale, care a amintit de faptul că se pregătesc trei noi legi - pentru preuniversitar, universitar şi pentru statutul personalului didactic -, împinge absurdul către cote greu de atins până acum în Ministerul Educaţiei Naţionale. Trebuie să spunem cât se poate de clar - părăsirea şcolii de către elevi este un fenomen care are astăzi cote alarmante şi nu se explică pe baza unui singur factor, sunt o multitudine de factori implicaţi, care au determinat amploarea de azi a fenomenului. Migraţia, nivelul de paupertate şi dezavantajele culturale ale familiilor, dar şi analfabetismul funcţional al elevilor, împreună se constituie într-o suită de cauze cu impact semnificativ pentru abandon. Cât timp nu vom lua măsuri concrete şi specifice, orientate spre elevi, pentru a reduce analfabetismul funcţional, nu vom avea rezultate în sensul scăderii ratei abandonului şcolar.

Din păcate, treapta cea mai sensibilă, condiţia care pare atât de greu de depăşit pentru elevi, se găseşte chiar la trecerea dinspre gimnaziu spre liceu, mai ales pentru elevii care aparţin grupurilor vulnerabile, din zonele rurale. Pentru aceşti elevi, orientarea către urban, acolo unde se află majoritatea liceelor şi şcolilor profesionale, este deosebit de dificilă, din cauza inegalităţilor de venituri şi şanselor inegale de acces la condiţii de locuire, transport, informare sau acces la utilităţi sportive de nivel standardizat. Aceste valuri de inegalităţi ar fi normal să fie depăşite cu ajutorul programelor de susţinere individuală şi personalizată a elevilor. De asemenea, măsurile de reformă ar fi firesc să fie sprijinite, complementar, prin creşterea nivelului de bugetare a domeniului de cercetare-dezvoltare, peste actualul nivel mediocru de 0,5% din PIB, dar şi prin suplimentarea numărului de locuri finanţate public pentru universităţi, pentru a reuşi o planificare realistă a diminuării deficitului actual al populaţiei cu studii superioare - 24,6% în 2018, pe segmentul 30-34 de ani, faţă de ţinta de 26,7%, asumată prin Strategia Europa 2020.