Virgil Alin Chirilă
Virgil Alin Chirilă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.106/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 23, 2021

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.32 Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică ce se referă la "Puterea de cumpărare a românilor";

Domnul Virgil Alin Chirilă:

"Puterea de cumpărare a românilor"

Am citit, la finalul săptămânii trecute, o declaraţie halucinantă a domnului prim-ministru Florin Cîţu, care a afirmat că în România s-a înregistrat "o creştere puternică a puterii de cumpărare a românilor". Eu mă întreb, ce mănâncă şi ce bea domnul Cîţu când face astfel de afirmaţii?

Nu vreau să se înţeleagă că aş face o aluzie nepotrivită la adresa domnului prim-ministru, cum că ar mânca sau ar bea ceva necuvenit! Chiar mă întreb ce alimente consumă, pentru că nu observă cât de mult au crescut preţurile în timpul guvernării sale.

Dacă ne uităm pe datele Institutului Naţional de Statistică, vedem că, de la începutul anului, sub bagheta de prim-ministru a domnului Cîţu, preţul la cartofi a crescut cu 14%, la legume cu 10%, la fructe cu 12%, la ulei cu 8%.

Dacă ne uităm şi la celelalte cheltuieli obişnuite ale oricărui cetăţean, vedem că la energie tarifele au crescut, în doar 5 luni de zile, cu peste 18%, iar, faţă de anul trecut, creşterea este de 17%. La carburanţi avem o creştere de aproape 8% în primele 5 luni ale anului, iar, faţă de anul precedent, creşterea e de 7%.

Dacă domnul Cîţu îşi va propune să îşi renoveze locuinţa în acest an, va constata că preţurile la materialele de construcţii au explodat cu 30% în perioada în care dânsul a condus Guvernul României.

Deci, îl întreb, pe domnul Cîţu, ce mănâncă şi ce bea înainte de a scrie postări pe reţelele de socializare, prin care ne spune că economia merge fantastic şi că avem o "mare" creştere a puterii de cumpărare.

Cum poate să vină cu astfel de afirmaţii, prin care parcă îşi propune să îşi bată joc de categorii mari de cetăţeni? Cum poţi să îi spui unui pensionar că i-a crescut puterea de cumpărare, după ce tu, premier, ai decis îngheţarea pensiilor?

Cum poţi să vorbeşti de creşterea nivelului de trai, când preţurile la energie, carburanţi şi alimente de bază au explodat, iar, în acelaşi timp, tu, premier, anulezi majorarea alocaţiilor pe care ai promis-o, ca ministru al finanţelor, înainte de alegerile de anul trecut?

Îl invit, deci, pe domnul Cîţu să coboare cu picioarele pe pământ! Să meargă la piaţă, dacă are curajul, să vorbească cu pensionarii, cu părinţii, cu bunicii şi să vadă realitatea aşa cum este cu adevărat, nu cum e cosmetizată de unele cifre comandate!