Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.124/2022
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Ileana Cristina Dumitrache - declaraţie politică privind criza din spitale, generată de lipsa medicamentului Neostigmină; | ![]() |
||
|
Doamna Ileana Cristina Dumitrache: Am aflat cu mare neplăcere despre criza din mai multe spitale din ţară, afectate de lipsa medicamentului Neostigmină, folosit în intervenţii chirurgicale. Situaţia este critică, întrucât medicamentul nu mai există în stocul celor mai multe unităţi medicale. În aceste condiţii, medicii se văd nevoiţi să trieze pacienţii, să amâne operaţii programate, să asigure doar urgenţele, nu şi intervenţiile chirurgicale ale pacienţilor cu boli cronice. Unul dintre primele spitale din ţară care au semnalat lipsa Neostigminei şi prin urmare restrângerea activităţii în secţiile de chirurgie este Spitalul Judeţean Constanţa. Vă reamintesc că Spitalul Judeţean Constanţa este cea mai mare unitate spitalicească nu doar din judeţ, ci din regiune. Acesta deserveşte atât populaţia din Constanţa, cât şi din judeţele învecinate. În lipsa unui spital regional, unitatea spitalicească judeţeană funcţionează la capacitate maximă şi la flux continuu. Iată de ce o astfel de criză care blochează accesul pacienţilor la intervenţii chirurgicale este cât se poate de serioasă şi trebuie gestionată cu cea mai mare responsabilitate. Cred că nu a uitat nimeni cum, acum doi ani, în plină criză sanitară cauzată de pandemia de coronavirus, mii de pacienţi nu au avut acces la servicii medicale, cum bolnavii cronici au fost puşi în aşteptare, cum afecţiunile non-COVID au fost considerate non urgenţe, cum intervenţii chirurgicale sau alte tratamente au fost amânate. Încă nu ştim pe deplin ce consecinţe au avut aceste măsuri asupra pacienţilor, cât de mult le-a fost afectată sănătatea, câte probleme s-au agravat. Ce ştim însă, este că nu îşi mai doreşte nimeni o situaţie asemănătoare. Şi dacă acum doi ani multe astfel de gafe şi decizii greşite au fost puse pe seama unei crize fără precedent, care ne-a luat pe toţi prin surprindere, de data aceasta, limitarea accesului la servicii spitaliceşti este inacceptabilă. Fac apel la toate părţile implicate şi responsabile, Ministerul Sănătăţii, firma producătoare a medicamentului, managerii de spitale, să caute împreună soluţii urgente pentru deblocarea situaţiei prezente şi pentru prevenirea ei pe viitor! |


