Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2023
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.32 | Vasile Cîtea - declaraţie politică având titlul "Rocada guvernamentală - contribuţia PSD"; | ![]() |
||
|
"Rocada guvernamentală - contribuţia PSD" Acordul semnat în cadrul Coaliţiei guvernamentale precizează că, la sfârşitul lunii mai 2023, se va face rocada guvernamentală în fruntea statului. Deşi este o alianţă formată în contextul unei crize geopolitice şi economice, PSD a demonstrat, încă de la început, prin acţiuni concrete, că binele românilor primează în raport cu răfuielile politice, iar contribuţia stângii la guvernare se poate constata cu uşurinţă prin prisma proiectelor adoptate şi a contribuţiei pe care Partidul Social Democrat a avut-o în gestionarea stării de criză. Astfel, astăzi vreau să punctez câteva aspecte relevante pentru încrederea acordată de către cetăţeni şi să scot în evidenţă asumarea pe deplin a rolului de membru al unei coaliţii ce vine în sprijinul românilor. La finalul anului 2022, deficitul bugetar indica 5,74%, estimarea pentru 2023 fiind de 4,4%. Astfel, Partidul Social Democrat a ajutat România să îşi îndeplinească toate angajamentele în faţa Comisiei Europene, a FMI şi agenţiilor de rating. La preluarea guvernării, în 2021, Comisia Europeană indica un sprijin din partea statului de doar 2% pentru economie şi populaţie, iar după preluarea guvernării acelaşi indice atingea borna de 6%, estimarea pentru 2023 ţintind chiar către 10%. În 2023, cu sprijinul PSD, România depăşeşte PIB-ul Finlandei. Am reuşit să punem final modelului guvernării pe datorie - Comisia Europeană estimează că, dacă în 2022, după doar un an de guvernare, datoria se ridica la 47,3% din PIB, în 2023 va coborî la 46,5%. La 16 ianuarie 2023 reuşim să numărăm 115.000 de contracte noi active de muncă, faţă de 1 ianuarie 2022. Înfiinţarea de noi locuri de muncă pentru români a fost şi rămâne o prioritate în guvernarea PSD. O consecinţă firească a măsurilor potrivite luate în domeniul economiei este creşterea salariului minim cu 30%, anul 2023 reuşind să atingă pragul de 3.000 de lei. Sănătatea românilor a primat sub guvernarea PSD - alocarea fondurilor de stat sub umbrela PSD a contorizat 350 de milioane de lei pentru echipamente medicale, 200 de milioane de lei pentru infrastructură şi reparaţii capitale şi 210 milioane de lei pentru acţiuni prioritare. Proiectele celor trei spitale regionale (Cluj, Craiova, Iaşi) au fost deblocate, de asemenea, sprijinite de PSD. Partidul Social Democrat a demonstrat pe toată durata guvernării că îşi îndreaptă atenţia către toate sectoarele de activitate şi către toate grupele de vârstă ale societăţii: creşterea punctului de pensie la 1.586 lei, la 1 ianuarie 2023, creşterea salariului minim în construcţii la 4.000 lei, plafonarea preţului la energie, măsurile sociale pentru persoanele cu dizabilităţi, modificarea Legii adopţiei, beneficiile fiscale pentru familiile numeroase, cardul european pentru tineret, programele de creditare pentru studenţi şi pentru familiile tinere sunt doar câteva exemple ale acoperirii nevoilor tuturor păturilor sociale. Un alt punct important al guvernării este reprezentat de investiţiile din PNRR, unde PSD a reuşit să instituie proiecte importante şi a descoperit noi căi de a creşte nivelul de trai al românilor. Am promis, ne-am asumat şi ne-am ţinut de cuvânt. Românii merită şi mai mult în 2023! |


