Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.35/2013
Video - Flash & IOS
| Vous etes ici: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.33 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: "USL ne-a dat pe şest gazele de şist"; | ![]() |
||
|
"USL ne-a dat pe şest gazele de şist" Voi participa la dezbaterea "Problematica exploatării gazelor de şist din perspectiva siguranţei naţionale", organizată de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS). Am interpelat Guvernul USL solicitând oprirea explorării şi prezentarea unui studiu de impact privind riscurile legate de fracturarea hidraulică. Totodată, solicit public prezenţa la Bârlad, în data de 4 aprilie, Ziua naţională a luptei împotriva gazelor de şist, a primului-ministru, a ministrului mediului şi a ministrului sănătăţii, în vederea unei dezbateri reale la care să poată participa în mod direct toţi cetăţenii afectaţi de extragerea acestor gaze. Înainte de alegeri, majoritatea USL a clamat public nocivitatea gazelor de şist, doar pentru a valorifica electoral temerile cetăţenilor. După alegeri, aceeaşi majoritate USL neagă promisiunile electorale şi îşi schimbă la 180 de grade atitudinea. Gazele de şist au fost "reevaluate" pe criterii doar de ei ştiute, iar orice manifestare împotriva gazelor de şist e interzisă de autorităţile locale. Politicieni care anul trecut plângeau cu lacrimi de crocodil în faţa a 8000 de cetăţeni preferă azi să mimeze implicarea şi să participe doar la dezbateri în mediu controlat şi confortabil, în Parlamentul României. Aici au siguranţa că nimeni nu le va reproşa încălcarea jurămintelor din campanie. Vedem cu toţii cum parlamentarii USL preferă să se ascundă în spatele unor dezbateri cu ONG-urile, în locul susţinerii adoptării imediate a unei hotărâri de guvern privind interzicerea gazelor de şist. Consider că cei de la USL trebuie să răspundă pentru încălcarea promisiunilor. De aceea solicit public prezenţa primului-ministru şi a ministrului mediului la Bârlad pe 4 aprilie pentru a explica cetăţenilor cărui fapt i se datorează schimbările survenite în abordarea gazelor de şist. Până nu ni se oferă aceste explicaţii şi în absenţa oricărui studiu de impact, orice explorare trebuie oprită. România trebuie să aibă un program de independenţă energetică bazat pe resurse nepoluante astfel încât să nu "gazăm" pe câţiva arginţi viitorul vasluienilor. |



